Vorbește cerul

În nopți târzii când și tăcerea tace
Și greierii culcatu-s-au demult,
Când de nesomn, ferestrele-s opace
Și nu zăresc nimic, încerc s-ascult,
Ascult atent de cerul îmi vorbește,
Căci și atunci vorbește Dumnezeu
Și parcă văd cum firul ierbii crește
Și parc-aud brotacii-n heleșteu.

Văd cetini verzi, le simt mireasma pură,
Păduri de fagi ce tainic mă atrag,
Alerg apoi pe pagini de Scriptură,
Să mă-ntâlnesc cu Domnul meu cel drag,
În pilde vii, cuvintele-nțelepte,
Îmi cercetează duhul veghetor
Și-nmiresmat, mai urcă niște trepte
Şi-ngenuncheat, se-adapă din Izvor.

Foșnesc pe ram în strânsă armonie,
Frunzele-aprinse-n timp autumnal,
Mahrama lor cu tentă ruginie,
Vrea să aducă lumii un semnal,
Înfiorate, sub cămăși de rouă
Și mai apoi, sub brumă tremurând,
Șoptesc suav: "Ne-aşteapt-o lume nouă,
Noi vom pleca de-aicea în curand"!

"La fel și tu, când clipele s-or cerne
Și de hotar te-i apropia ușor,
Ca frunzele, covor te vei așterne,
Ca frunza-n vânt te-i înălța în zbor.
Să nu te temi, deplina mângâiere
O vei găsi în Cerul mult visat,
Atunci când totu-n juru-ți e tăcere,
Să știi că ești un binecuvântat!"

Tot ce e viu va trebui să moară,
Pământu-şi cere partea înapoi,
Un bob voi fi sub brazda de afară,
Dar sus în cer, voi fi lăstar de soi.
Chiar și atunci, tăcut, în așteptare,
Voi contempla în noapte, liniștit,
Căci promisiunea Domnului e mare
Și îndurarea Lui nu s-a sfârșit.

Pe ulițe e liniște deplină,
Natura doarme, totu-i nemișcat,
Cuvântul mi-e în noapte o Lumină,
El îmi conduce pașii ne-ncetat.
Și când nu pot s-adorm, mă rog fierbinte
Lui Dumnezeu, să-mi dea din pacea Sa,
Să fac din Lege-aducere aminte
Și să nu uit nicicând de Golgota.

04/09/2015, Barcelona-Lucica Boltasu