text Poezii crestine

Vom fi pe țărmuri de pace!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Vom fi pe țărmuri de pace!


Pacea Ta, o vreau Isus
Liniștea și bucuria,
Ochii mei privesc în sus
Acolo-i Împărăția

Tot ce Tu ai pregătit
Pentru robii Tău iubiți
Iertarea Ta am primit
Căci Tu ne vrei fericiți.

Calea înspre Tine-i grea
Dar ea merită făcută
Căci acolo vom scăpa
Duhul Tău cel sfânt, ne ajută

E cu noi dacă dorim
Ajutor, în încercare
Prin El, totul dobândim
Dacă stăm în ascultare

Uneori cuprinși de teamă
Ne pierdem, ne rătăcim
Dar apoi cu mare grabă
Iar la Tine, revenim

Căci povara noastră grea
Tu o duci, de te chemăm
Tu ne mângâi inima
Când vezi, că în rugă stăm

Încercarea cea mai grea
Tu ușoară o poți face
Că o iei, ne scapi de ea
Ne duci pe țărmuri de pace

Nu răzbim fără de Tine
Toți greșim și lumea-i rea
Ne-am îndepărta de bine
De n-ar fi prezența Ta.

Doamne mila Ta cea mare
Să ne aducă mângâiere
Să ne aducă vindecare
Alinare, în durere

Pacea să ne copleșească
Lângă Tine, în veci să fim
Inima ne clocotească
De iubire, cât trăim

Apoi, la cer vom ajunge
Fericiți, eliberați,
Și nimeni nu va mai plânge
Cu toții, vom fii salvați.

Amin

Câmpia Turzii, 25 iulie 2023

Cele mai recente resurse creștine scrise

Gând de primăvară
E martie... și-afară, sub alb de zăpadăSe zbate să iasă verdeața grămadă,Şi flori timpurii, brânduşele violetGhioceii plăpânzi, sub covor de omăt.Sub gheața subțire izvorul coboară,Din muntele singur.... Citeste mai mult >>
Tată, ia-Mi acest amar
Tată, ia-Mi acest amarÎn noaptea nesfârșităCând stelele s-au stinsÎntr-o grădină necuprinsă,Un om cu fața prăbușităStătea trist pe genunchi.În codru-nunecat, prea singurSufletu-I se simțea,Dorea cu-ar... Citeste mai mult >>
Seri scurte repetate... Regrete amare,
Seri scurte repetate...Regrete amare,După seri scurte, repetateÎn care nu Te-am lăudat,Fiind plin de întristareAmânând ca niciodat,Încât, văd în asta păcatȘi neglijență, greu de iertat,Deși pe hârtie,... Citeste mai mult >>
Lumina din umbra durerii
În lumea mea o lespede de piatră,Abia vizibil numele ce-i scris,Țărâna va rămâne neschimbată,Dar duhu-mi, înălțat și circumcis!Am plâns destul! Aceasta-i șlefuireaCe Dumnezeu lăsat-a-n pergament,Ca să... Citeste mai mult >>
Ruga
RugăDe ce mă lași zdrobit în pulberi,În ura celor fără nume,Și-n mâna celor ce fac rău,Crezând în ură nu-n iubire!Pe robul tău l-au dat durerii,Lovit de biciul nedreptății,Cu pieptul plin de adevăr,Da... Citeste mai mult >>
Şi eu Te-am răstignit!
Te-au atârnat pe cruce Doamne...Cu ei și eu Te-am condamnatCând, prea orbit de strălucireAm rătăcit și n-am vegheatȘi-am mai bătut un cui în palmaCe din noroi m-a ridicatDe câte ori păcătuit-amȘi chip... Citeste mai mult >>
Pâinea Vieții
Doamne, Tu ești Pâinea Vieții ești Azima minunată,Pâinea proaspătă și bună și atât de aromată,Pâinea care ne hrănește sufletul să fie sfântPrin puterea care vine numai prin al Tău Cuvânt.Pâinea aceast... Citeste mai mult >>
Florile iertării
Ridică-te, omule frate, te uită ce-naltă e luminaCa un gulden soarele răsărit, risipește raze, înviorând grădinaCucernic coboară în ochi și ți-aprinde lăuntrulPicuri de har în pieptul trudit, balsam e... Citeste mai mult >>
Cina cea de taină
Între ziduri, în cetate, în odaia cea de susUcenicii luau masa, cu al lor iubit Isus.Pregătirile începură încă dis de dimineațăCând Iisus îi trimisese la un om, acolo în piațăCa în casa lui cea mare,... Citeste mai mult >>
Isus este Singurul Fiu
Isus este Singurul Fiu,Deși a murit, El este viu,Moartea nu la putut ține,A făcut-o de rușine!Puterea păcatului a zdrobit,Moartea pe veci a nimicit.Doar unde a fost păcat,Moartea mândră a triumfat.Dar... Citeste mai mult >>