text Poezii crestine

Voința

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Dorz
1. Doar voința este-a noastră,
toate celelalte nu-s,
ea e tot ce ne rămâne când și anii ni s-au dus,
s-o știm folosi eroic, când e lupta cea mai grea,
n-am pierdut nimic cât încă ne-a rămas întreagă ea.

2. Pentru ca să ai voință, ți se cere stăruință,
iar aceasta totdeauna
n-o poți fără de credință.

3. Trebuie să vrei ce-i bine ca s-ajungi să-l cucerești,
trebuie să vrei puternic ce e vrednic să-mplinești,
trebuie să vrei eroic ceea ce e și mai greu,
trebuie să vrei - și-n toate nu poți fără Dumnezeu.

4. O voință neclintită dovedește-un suflet mare,
cei ce au voința slabă, pier la mijloc de cărare.

5. Lipsa de voință este cea mai tristă slăbiciune,
cine-o are-i fără vlagă
și-n ce face și-n ce spune,
cel fără voință cade până nici nu se ridică,
și-n viața cât de lungă nu va realiza nimică.

6. În voință stă izvorul oricărei izbânzi în viață,
pentru orișice izbândă întâi să voiești învață.

7. De voința ta depinde să te pierzi
sau mântuiești,
tot ce vrei s-ajungi în viață vei ajunge să voiești.
Dacă vei voi puternic nu-i nimic de neatins,
toate-s cu putință celui în voință neînvins.

8. Dar voința să te-ndrepte numai către cele bune,
în tot ce voiești se cere să alegi cu-nțelepciune.

9. Ce dar mare e voința liberă la orișicine,
prin ea se desăvârșește conștiința cea de sine,
că în cele ce alege să voiască, - se arată
omul ce ființă este
- întinată sau curată.

10. Este liberă voința...
- de aceea vom răspunde
înaintea Cui ne-a dat-o -
cum o folosim și unde.

11. Și ființa și puterea le avem de la Altcine,
numai libera voință are omul de la sine,
cu ea omul își îndrumă și puterea și ființa
și-astfel omu-și pregătește liniștea
sau suferința.

12. Și voința se învață, cum se-nvață toate cele,
ori s-aleagă cele bune,
ori s-aleagă cele rele.

13. În tot ce ai, - n-ai nici un merit
căci toate le-ai primit în dar,
și viața, și înțelepciunea, și pâinea, toate în zadar,
ci doar voința-n folosirea acestora,
frumos sau rău
e de la tine,
și-n aceasta se-arată viitorul tău.

14. În voință nu sunt vârste, ci tărie și 'nălțimi,
poți să fii rob la o slugă
ori să stăpânești mulțimi.

15. În voința ta stă astăzi meritul
sau vina ta,
poți s-alegi ce vrei - urmarea numai singur vei purta,
- fiul meu, voiește tare Binele, prin orice chin
și-Adevărul și Iubirea
și-ai să fii un om deplin.

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>