Visul meu de mic copil

De mic am fost atras de cer,
De bolta înstelată
Pe care luna, ca-n mister
Se contura bogată;
De soarele strălucitor
Și cald, de care vara
Se aurea grâul pe-ogor
Cât cuprindeam eu zarea.
De norii cari, purtați de vânt
Păreau precum de vată,
Cum tot veneau, plecau pe rând
Veneau iar, ca-ntr-o joacă.
***
Astăzi nostalgic mi-amintesc
Vremea copilăriei
Și ochii iar mi-i ațintesc
Pe zarea veșniciei.
Pe zarea dincolo de zări
Ce-o văd eu prin credință,
Mai sus de stele și de nori
Acasă-n biruință.
Căci bine știu că-n casa mea
M-așteaptă răsplătirea,
Cununa ce nu va vedea
Vreodată veștejirea.
De-aceea astăzi eu mă lupt
Ca să ajung la visul
Dorit, tânjit atât de mult
Și-anume: Paradisul!
Da, visul meu de mic copil
A fost s-ating eu cerul,
Să zbor, intrând în infinit,
Descoperind misterul
Ce-atâția ani a stat închis
Ca sub un tainic lacăt
Însă vremelnic, cum mi-a zis
Holda cea coaptă-n freamăt.
Jos pe pământ încă fiind
Eu văd obscuritate
Și spațiu-l simt eu tot mai strâmt
De-atâtea mari păcate.
Însă privirea mi-o ridic
Spre bolta cea senină
Din holdele ce coapte-n spic
Așteaptă luna plină.
Și parcă mă eliberez
Privind zarea cerească
Și parcă uit că mă găsesc
În lumea pământească.
Mă regăsesc în visul meu
Mai mult ca niciodată,
Să zbor spre cer, spre Dumnezeu,
Spre Cel ce-mi este Tată.
Așa de liber eu mă simt
Privind nemărginirea,
Că n-aș mai vrea să îmi desprind
De-acol' de sus privirea.
Doar aripile îmi lipsesc
Să le deschid spre soare
Ca visul să mi-l împlinesc
Acasă în splendoare!