Vino Isuse, vino mai curând!

Mă pregătesc tăcut de ultim zbor...
Cu inima cuprinsă de mult dor,
Cu sufletul tânjind după Isus,
De brațul Său mă las ușor condus,
Picioarele sunt grele și mă dor,
Să urc pe munte nu îmi e ușor,
Dar ochii mei, încețoșați și mici,
Văd mult mai mult de ce este aici,

Deși mi-e trupul numai răni și-ades
Plâng în ascuns, vorbesc cât pot de des
De Dumnezeu și planul Lui cel sfânt,
De mântuirea dată pe pământ.
Deși-s hulit și-ades batjocorit,
Eu lumii spun că Domnul S-a jertfit,
Că prin credința-n El, suntem iertați,
Prin îndurarea Lui, răscumpărați.

Deși sunt nori ce ploile își cern,
Eu știu că Domnul meu este etern
Și dincolo de ceață și de frig,
Îl văd pe El, iar când mi-e greu, Îl strig,
Îl chem cu glas sfârșit și tremurând:
"Vino Isuse, vino mai curând!"
Și mă-nfior când stelele-mi zâmbesc,
Căci în tăcerea lor, mă regăsesc.

Și stau înmărmurit, abia respir,
Atâta frumusețe eu inspir
Și nu mă satur să privesc uimit,
Cu câtă măiestrie-a făurit
Întreaga lume, sori și galaxii,
Oceane, mări și râuri, păsări mii,
Copaci cu flori și gâze fel de fel,
Ce minunat ești Tu, Emanuel!

Prin Tine S-a creat tot universul,
Din Tine-a luat ființă cântul, versul
Și tot ce e frumos și-nmiresmat...
Câtă culoare-n flori ai adunat,
Câtă splendoare și parfum de nard,
Ce mă îndeamnă pentru cer să ard,
Un legământ etern, un curcubeu,
Lege și har ce-mbracă eul meu.

Și doruri urcă, urcă căutând
Loc de odihnă. Suflet fremătând,
Izvor ce-şi sapă vadul pe-unde trece,
Perseverență și sudoare rece,
Un fulg de nea, un licăr, un suspin,
O rugăciune și apoi, Amin!
Dar nu mă tem de clipa ce-o să vină,
Căci Domnul meu e Viață și Lumină.

Și ce sunt eu acum și ce voi fi,
Atunci când voi păși în veșnicii?
O amintire c-am trăit cândva?
O poză-ngălbenită-n rama sa?
Sau poate-un spic, o pâine aburindă
Care-a hrănit o inimă flămândă?
Un prieten bun, sau unul surogat?
În Dumnezeu, sunt tot ce am visat!

Atât de singur am intrat în lume,
Sărman și gol și fără de un nume
Și am trăit bezmetic, ca un val,
Ce se lovea de stâncă și de mal,
Într-un târziu, când s-a oprit furtuna
Și-a răsărit pe cerul nopții luna,
Am înțeles c-aici sunt doar o vreme,
Fără de lauri, fără diademe,

M-ai curățat de zgură și de tină,
M-ai îmbrăcat cu pace și lumină,
Cu pumnii goi mă-ndrept spre infinit,
Dar Duhul Sfânt mă face fericit,
Eu nu-s sărman cât am pe Dumnezeu,
Căci moștenesc cununa-n Empireu,
Credința-n Isus, Logosul Preasfânt,
Îmi dă valoare-n cer și pe pământ.

Mă pregătesc tăcut, de ultim zbor
Și zi de zi mă-ncearcă un fior
Privind spre cer, spre norii cenușii...
Te-aştept Isus cu dor ca să revii,
Să Te privesc și glasul să Îți sorb,
Să pui lumină-n ochiu-aproape orb,
Să îmi dai aripi, să îmi dai avânt,
Zâmbind să părăsesc acest pământ!

02/09/16, Barcelona -Lucica Boltasu