Viața noastră-i un tren lung

Viața noastră-i un tren lung

Viața noastră-i un tren lung
În care urcăm... ochii plâng...
Prin furtuni și mare vânt,
Și cu dor de Cerul Sfânt.
Unde am urcat? ... și când?
Ne frământă doar un gând:
Oare-i trenul ce-l căutăm?
(Că în mers, mai și uităm)
În gări când se mai oprește,
Oare, linia nu o greșește?
Pierdem speranțe, timp fericit...
De Sus, primim cuvânt plăcut.
Dar, bine nu te-ai simțit...
Trenul șuieră... și a plecat...

Trece timpul prea grăbit uneori,
Lasă urme de tristeți, fiori...
Pe același drum călătorești
Neștiind unde te oprești.
Plini de zbucium, furtuni trecem,
Ținem linia dreaptă... luptăm!
Greutățile: stații prea lungi...
Nu le mai vezi sfârșitul... plângi...
Vitregiile vieții lovește,
Trenul tău coline abrupte ocolește.
Îngenunchem în greul nostru:
Cerului, cerem adăpostu.
Ne rugăm ca trenul vieții,
Să ne ducă-n piscuri mărețe.

Deznădejdea ne mai doboară,
Trenul vieții-l oprim prin gară.
Mai pierdem din ce iubim,
Mai rămânem fără bilet, nu plătim...
Avem greșeli, neascultări,
Dar Tu, cobori, ne ridici,
Ți-e milă când ne vezi triști,
Trecători, obosiți călători
Și ne pui pe linia dreaptă:
Ea e drumul la Sfânta Casă.
La urcare: toți voioși
În anii cei mai frumoși.
Dar, în câte o gară,
Câte unul din noi, mai coboară...

Din frații cei mai bătrâni
Coboară din tren tăcuți:
Drumul lor a luat sfârșit
I-a obosit al vieții, călătorit.
Atunci, ne întrebăm și noi:
Când vom ajunge-n sfârșiții zori
Să coborâm din trenul de jale,
La Poarta Cerului Mare?
Larg ea să se deschidă,
Cu drag în brațe, Isus să ne cuprindă,
Îngerii să ne întâmpine-n cor:
- Bine-ați ajuns, obosiți călători,
În Țara Veșniciei, fără de nori,
Unde nu sunt dureri și tristeți!

COCA TOMA, PATTADA, 08/02/2018