Veşnica... Primăvară

Veşnica... Primăvară

Au venit, şi zilele de Martie
Şi peste tot e cald şi soare,
Tot ce priveşti e-o-nviorare,
Iar mlădioasa, verde salcie
Şi-expune mugurii în floare.

Parfumu-i scump, tonifiant,
Se-mprăştie-n miros plăcut
Căci el spre viaţă s-a născut
Ca un balsam ce-i adjuvant,
Spre existenţă-n mod tăcut.

Atâtea flori sunt pe câmpie,
Care de care mai frumoase!
Toate-aduc omului foloase,
Plantând în inimi... bucurie
Oricărui ins… ce le miroase.

În ne-ntrecutul covor verde,
Şi-n coloritul scump, virgin,
Cu cât peisaju-i mai senin
Imaginea din ochi se pierde
În amalgam de farmec plin.

Şi, o Doamne, câtă măreţie
Tu-ai pus în tot ce ai creat
Prin harul sfânt, îmbelşugat,
Şi cât-abilitate-n măiestrie
În planul Tău, cel minunat!

Ori-ncotro, ţi-ntorci privirea
Se-observă sacra Ta lucrare
Prin bunătatea răbdătoare,
Sperând ca astfel omenirea
Să vadă dragostea Ta mare!

Tu pentru om toate-ai creat
Să-i fie viaţa mai frumoasă,
Prin conjuctura-i cea aleasă
Şi de-a căzut, în greu păcat
Se va întoarce-odată acasă.

Şi-n veşnica... lui primăvară
Prin planul cel de mântuire
'N-a lui Hristos, neprihănire,
El va vedea, din nou o ţară
Cu flori eterne-n primenire.

Flavius Laurian Duverna
09 martie 2010