text Poezii crestine

Vegheatorul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc




Dumnezeu veghează și ne păzește mereu de ceea ce nu-i bine
El întotdeauna prin îndurarea Sa în harul Său bogat ne ține.
Dacă nu zidește Domnul o casă degeaba lucrează cei ce o zidesc
El zidește și înlăuntru și în afară iar cei ce sunt zidiți se fericesc.

Dacă nu păzește Domnul un oraș degeaba veghează păzitorii
Cu camere video cu ecrane moderne în care privesc privitorii
Ei privesc numai la suprafață dar în adâncime privește Dumnezeu
El vede răul care intră ca un hoț, în ființa ta, în adâncul tău.

Păzește-mă Doamne căci în Tine mă încred, poartă-ne pe a Ta cale
Păzește-mă ca lumina ochiului ocrotește-mă la umbra aripilor Tale
Păzește de asemenea pe robii Tăi de mândrie și smeriți ne ține
Ca să nu stăpânească ea peste noi și viața noastră să o domine.

Păzește -ne de uneltirile celor răi de gălăgia oamenilor nelegiuiți
Nu ne lăsa Doamne Dumnezeule să ne fie frică și de ei să fim biruiți
Tu păzești sufletul credincioșilor Tăi Tu păzești pe cei fără răutate
Și-i izbăvești din mâna celor răi cei ce se cred mari și tari în societate.

El nu va îngădui să ți se clatine piciorul El ne păzește și nu va dormita
Domnul păzește cei ce îl iubesc și nimicește cei răi ce depășesc limita
Își păzește sufletul de multe necazuri cine gura și limba își păzește
Cine are poruncile Mele și Cuvântul Meu le păzește acela mă iubește

Tatăl nostru te rugăm să păzești și unitatea Bisericii să fim uniți
Nu vrem nici un duh de dezbinare care să ne facă să fim urâți
Mulțumim pentru că veghezi asupra noastră pentru că ne iubești
Îți mulțumim căci încă de la început te ai îndurat de noi și ne păzești.
10.06. 2021

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>