text Poezii crestine

Urc mereu câte o treaptă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ica Dragoi
Urc mereu câte o treaptă către cerul glorios,
Către slava mult visată, către Mirele Hristos.
Merg pe calea-ngustă dreaptă care duce-n cerul sfânt,
Am ales această cale chiar de-aici de pe pământ.

Privesc cerul sfânt cu gândul la Comoara mea Hristos,
El e ţinta mult dorită, viitorul meu frumos.
Înc-o treaptă şi-ncă una urc cu mare bucurie,
Căci doresc s-ajung în locul pregătit pentru vecie.

Vreau o veşnicie-ntreagă să mă bucur cu Hristos,
Sus în Ţara mult dorită în locul sfânt glorios.
Râvnesc să primesc cununa chiar din mâna lui Isus,
Când voi ajunge Acasă în splendoarea făr` apus!

Hotărât urc către ceruri către Dumnezeul meu,
Cu gândul la veşnicie la Ierusalimul Său.
Nu vreau să pierd bucuria ce m-aşteaptă-n veşnicie,
De-a sta cu Isus la masă şi cu-ai săi sfinţi pe vecie.

Ajută-mă Doamne mare să înaintez mereu,
Când sunt slab Tu fă-mă tare, nu mă lăsa Domnul meu.
Vreau cu orice preţ cununa care nu se veştejeşte,
Premiul alergării sfinte, haina albă ce luceşte.
Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>