text Poezii crestine

Unde-i căsnicia bună

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Unde-i căsnica bună
O-nsoțește fericirea,
E tot soare și-n furtună,
Și cele bune se adună.
Unde-i căsnicia rea
Și pe soare-i vreme grea.

Soțului ce te iubește
Dă-i iubirea ta la fel!
Părtășia ta să fie
Cu nespusă bucurie,
Fericită pentru el.
Domnul vă fie model.

Că acel ce dă iubire
Este drept a fi iubit,
Darul lui curat să-l simtă
Într-o stare fericită,
Înțeles și-mpărtășit
Într-un mod desăvârșit.

Când încercările vieții
Veni-vor peste voi din greu,
Mai ușor o să le-nvingeți,
Dacă în dragoste rămâneți.
Și mai uniți veți fi mereu,
Slujind astfel pe Dumnezeu.

De-aceea nu măriți necazul
Prin dezbinarea dintre voi,
C-acesta-i răul cel mai mare
Ce venind din lumea trecătoare
Vă zdrobește pe-amândoi
Și vă fură fericirea lumii noi.

Căsnicia cu copii
E-un examen, o-ncercare.
Ai griji mărunte, mii,
Dar poți ajunge-n veșnicii.
Căsnicia ce nu-i are
Are-o grijă, dar e mare.
Amin.
(Sâmbătă, 26 decembrie 2020)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>