Un suflet blând plecat-a dintre noi

Un suflet blând plecat-a dintre noi,
Privim cu nostalgie-n amintire,
Rămas-am mai săraci, mai triști, mai goi,
Da-n inimă, purtăm a sa iubire.

Nimic nu poate șterge chipul cald
Și ochii ce zâmbeau a bunătate,
Nici timpul chiar, cu al uitării fald,
Nu-i va umbri trăirea-n plinătate.

A fost un om modest pe-acest pământ,
Cu taine, doruri, lupte, biruință,
Dar s-a-ncrezut în Domnul, în Cuvânt,
În orice clipă, chiar și-n suferință.

"Ce grea e crucea!" n-a zis, nu s-a plâns,
Fără cârtire și-a purtat povara,
În ascultare, -n suflet dor a strâns,
Pentru Acel ce-a fost mereu Comoara.

Și a iubit, iubit a fost la rându-i,
De toți cei dragi fii, fiice și nepoți,
Astăzi e-n cer, cu îngerii, cântându-I
Lui Dumnezeu, căci ne-a unit pe toți.

A fost aievea, azi e amintire,
Însă te rog Părinte, nu lăsa,
Ca depărtarea, marea despărțire,
Din gândurile noastre să îl ia.

Suflet ales, e mama! Scumpă mamă,
Chiar de-ai plecat, te-ai dus în veșnicii,
N-o să lăsăm a timpului năframă,
Să-ți șteargă chipul! Spun ai tăi copii!

Căci una-i mama, ea și-acum veghează,
De-acol-din cer. Când stelele clipesc,
În zboruri sfinte, ne trimite-o rază,
Ce spune cald: "Copile, te iubesc!"

Și noi îți spunem mamă, plini de dor,
Că vom căuta să fim o mărturie,
Atunci când Domnul va veni pe nor,
Să ne vedem cu toții-n veșnicie!

01/08/2013, Barcelona- Lucica Boltasu