Un strop

Un strop de apă, unul singur,
Stătea pe-o piatră liniştit,
Când oastea stropilor, în murmur,
Chematu-l-au din mers grăbit:

- Aruncă-te-n a apei unde -
Uneşte-te cu noi în val...
Dar el părea că le răspunde:
- Eu singur vreau să stau pe mal.

Aici nu am de ce mă plânge,
E linişte în jurul meu,
Prin mine soarele-şi răsfrânge
Culorile din curcubeu.

Tot cerul se-oglindeşte-n mine,
Şi sunt atât de minunat...
Mi-e haina toată din rubine,
Aici sunt mare şi curat.

El a rămas, iar apa lină
Trecea unită strop cu strop,
Spre-a da viaţă şi lumină,
Spre-ndeplinirea unui scop.

Dar dup-un timp - şi timpul trece,
Cum stam şi mă gândeam tăcut,
Când am privit spre piatra rece,
Nimic, nimic n-am mai văzut!

Pe locul unde-a fost odată
Un strop de apă în popas,
Era acum piatra uscată,
Dar apa-n vaduri a rămas...

Iar valul apoi cu grăbire
Trecea şi fredona un cânt,
Şi-am înţeles că în unire
E viaţă pe acest pământ.