Un om al lui Dumnezeu...

În Cartea întâi Împărați
Dăm de-un om ce-l mâncă un leu.
E unul dintre cei chemați
„Prooroc a lui Dumnezeu”
Ales dintre toți ceilalți
Și trimis de Cuvântul Său.

Când Domnul l-a mandatat
Era plin de râvnă sfântă,
Curajos, sfânt, devotat,
Dârz și neînfricat în luptă,
Chibzuit, drept și înfrânat,
Tare-n vorbă și în faptă...

Când părea c-a terminat
Și-a ieșit bine din toate,
Iată c-a fost înșelat
Cu destulă ușurătate,
Căci s-a pus și-a ascultat,
Nu de Domnul, ci-alte șoapte...

Mulțumit fiind cu o victorie
S-a trântit pasiv la umbră,
Tocmai când sosea să-l biruie
Amăgirea cea mai sumbră!
...„Sub stejar” mai pot să vie
Și-amăgiri ce viața îți curmă!

Uneori vorbește omul
Zicând „Domnul mi-a vorbit”
Dar cel ce ascultă îndemnul
Îl cercetează lămurit
Să vadă de-a vorbit Domnul
Sau doar omul s-a fălit,

Dar el a dat ascultare
Și-a crezut primul venit
Fără nici o cercetare.
Mai rău, nici nu s-a căit
Pentru a sa neascultare
Când, chiar Domnul i-a vorbit...

Doar sub aripa Domnului
Poți fi ocrotit mereu...
Căci vorba amăgitorului
Și răgetul mândrului leu
Nu se-aud la umbra Lui,
Nici a morții vaiet greu!

O, nu te încrede niciodată
În propria-ți neprihănire,
În propria putere ori faptă,
Căci nu există izbăvire
Nici putere-adevărată
În nimic, care din fire
Încrezător ți se arată!

Să te încrezi în Dumnezeu
Și ascultător în toate
Stai în mâna Lui mereu
Căci aici, leul nu poate
Să îți facă nici un rău
Și nu vei fi plâns cu „vai, frate!”

Lumea-i plină de cuvinte
Cu glas blând și înșelător...
Dar tu ai Cuvinte Sfinte
Și un Domn Mântuitor!
Nu căuta locuri umbrite...
Și-ascultă doar de Creator.

Zaragoza 31/05/2012
de Ioan Hapca (Ionică)