text Poezii crestine

Tu nu ești om ca mine!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
Cum suspină robul după umbră
Cum aşteaptă muncitorul plata;
Tremur şi ochii-mi stau să plângă
Pentru că ştiu: am supărat pe Tata!

Vă spun, eu îmi doresc în orice mod
(Şi-alerg, cu inima tremurândă
Îngenunchez, pe Dumnezeu Îl rog
Suspinând ca robul după umbră),

Să-L rog smerit şi să îmi cer iertare!
Inima-mi e plină de suspine;
Am greşit, sunt speriat, mă doare,
Oh, Doamne, Tu nu eşti om ca mine!

Sunt păcătos, nu sunt nevinovat!
Cu frică-aştept ca să-mi dai plata;
Eu am făcut greşeli de neiertat
Şi nu sunt vrednic să-Ţi văd Faţa.

Cum suspină robul după umbră,
Aşa cum cerbul, îşi caută apă,
Cum cel deznădăjduit Te strigă
Şi imploră îndurarea-Ţi toată,

S-o laşi ca peste el să curgă;
Aşa-mi suspină Doamne sufletul;
Sub ale Tale aripi să ajungă
Căci alt loc mai bun, nu-i altul!

Niciunde în lumea asta mare
Un adăpost mai bun n-am să găsesc;
Domnul meu, mă vei lăsa Tu oare
Ca-n chinuri şi dureri eu să trăiesc?

Mă iartă Doamne, Dumnezeul meu!
Mă iartă în dragostea-Ţi cea mare!
Oh, am greşit, păcatul meu e greu
Doamne, Te strig, ai milă şi-ndurare!

Cu lacrimi Doamne şi suspine
Alerg şi-ngenunchez la Tronul Tău
O, Doamne! Tu nu eşti om ca mine
Pentru că eşti, Domn şi Dumnezeu!

A.N
4.10.2012 Firenze

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>