text Poezii crestine

Triumful Iubirii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Triumful Iubirii

Auzind Iubirea, Doamne
Prin ecoul ce-l transmite
Minţii pentru a fi trezite
Inimii reci să se-ntoarne
De pe-a sale căi greşite,

Simt a Ei dulce chemare
Peste ani cum se întinde,
Lumea toată o cuprinde
În Jertfa-I cea Salvatoare
Ce prin sânge o pretinde.

O! Forţa-I cea nestăvilită
Pentru-acel bine suprem,
Omul ca să-l facă demn -
S-a-ncercat de-a fi oprită
De păcat şi-al lui blestem.

Şi la crucea din Golgota
După greul crunt Calvar
Tot ce-a dat cerul în dar,
S-a forţat demonic nota
Pân' ce S-a Jertfit din har.

Lumile-au putut să vadă
Cum venind din veşnicie
S-a Jertfit pentru armonie,
Şi-n Ea avea să-ntrevadă
Viaţa-n cer, cum o să fie,

Când păcatul va fi şters,
Când pe deplin măturat,
Ca şi când n-a existat -
Când şi-ntregul Univers
Nu va mai fi... deranjat.

Va putea ca să constate
Că giganta controversă,
Cu derularea-i perversă
N-a oprit cu a Sa moarte
Numararea cea inversă,

Ce-a început deja în cer
Când în marea încleştare
Pornită spre răzbunare
Alungat... a fost Lucifer,
Cel ce-a produs răsculare.

La Golgota, au priceput
Că-n triumful... bătăliei
S-a-ncheiat timpul robiei,
Ceasul cel sfânt c-a bătut
Clipa scumpă a bucuriei.

Flavius Laurian Duverna
11 august 2008

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>