Trezeste-ne Doamne

Trezeste-ne Doamne

O umbra fugara razbate incet, de aspra povara mereu lacrimand,
Cum are mai slaba puterea in piept, pune mai rar picioru-n pamant.
Din aripi pe jos a facut asternut, si se opreste la al bataii stranut.
Oriunde priveste, intinse poteci, sunt parca facute sa cazi daca treci.

Si n-are de unde putere sa ia si-atata de mers spre casa avea.
Fu coplesita de lucruri pe care, trebuia sa le scrie trecand pe carare.
Sa duca spre cer rapoartele-ndata, cu starea de fapt pe foi aratata.
In care era nevoia stridenta, ca nu-i mijlocirea acum evidenta.

Ca multi se opresc la mijloc de drum si sunt obositi sau distrasi oarecum.
Sa faca-mpreuna de veghe un ceas, nu se gandesc si departe-au ramas.
Si solul strabate cu un chip intristat, sa spuna la Tron ce s-a intamplat.
Si sub fiecare concluzia sta: trezire din nou aici sa se dea.

O parte ce merge spre casa grabita, inalta cantarea si lauda venita
A sufletelor care doresc sa ajunga, acolo in tara far' margini de lunga.
Si solul ce trece suspina ades, ca simte durerea si marele stres,
Ce au coplesit pe unii de-odat' pierzand din credinta ce au capatat.

De-aceeia trezirea-i ceruta pe foi, de dulcele glas ce revine la noi,
Si vrea cu grabire inapoi sus pe zid, sa facem de straja acuma rapid.
Ca din timpul ce curge putin mai ramane, asa ni se spune si Domnul revine,
La noi ca sa faca indata, ce a hotarat preascumpul nostr' Tata.

Si inima care suspina-n tacere, va fi mangaiata cu mare-ndurare
Si zice alaturi de noi uneori: Trezeste-ne Doamne la Tine in zori.

Amin