text Poezii crestine

Tot ce sunt Îţi aparţine!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
Ce-aş vrea Domnul să îmi dea?
Doresc să am înţelepciune!
Şi harul, pacea şi lumina
În orice zi să mă îndrume
Doamne, numai către Tine!

Te vreau pe Tine-n viaţa mea
Ca Domn, Stăpân, Mântuitor
Peste mine-ntinde-Ţi mâna
Fii Tu, al meu Conducător!
Aşa cum mi-ai fost Salvator.

Dacă pe Tine eu Te am
Nimic nu îmi mai trebuieşte
Tu eşti ca pomu-al cărui ram
Mă protejează şi umbreşte
Şi lângă Tine ,,cel mic" creşte.

Doamne, mă cunoşti prea bine
Ştii tot ce vreau şi îmi doresc
Mereu să-mi dai a zilei pâine
Ca-n orice zi să-Ţi mulţumesc
Să laud şi să Te preamăresc!

Nu vreau averi, nici bogăţii
Nu case mari, bani şi palate
Vreau, ca Tu cu min-să fii
Să mă călăuzeşti în toate
Cu-nţelepciune, sănătate.

Lumina Ta să mă lumine
Duhul Sfânt să mă îndrume
În orice zi să fii cu mine
Să am credinţă doar în Tine
Inima mea să Ţi se-nchine
Şi tot ce sunt Îţi aparţine!

A.N
6.05.2012 Firenze

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>