Teama de-nviere

Teama de-nviere

Când Domnul se afla-n mormânt
S-au spăimântat mai marii preoţi,
De teamă au fost cuprinşi ei toţi,
Ca nu cumva, profeticul Cuvânt
Să se-mplinească, cum s-a spus,
De către cel crucificat, numit Isus.

Căci El, într-adevăr, de-a treia zi,
Profetizase, că din morţi va învia
Cum în Scripturi aşa de mult scria,
Că-n pământ, trupu-I nu va putrezi,
Ci la ceruri, în mărire se va înălţa
Să primească-n slavă-mpărăţia Sa.

Astfel, cei din sinedriu-au alergat
Pătrunşi de gânduri triste şi amare...
Preoţi şi Farisei, aflaţi în conjurare,
La procuratorul roman Ponţiu Pilat,
Şi l-au rugat mormântul să fie ferit,
Şi de ostaşi, să fie, mai tare păzit.

Ca nu cumva, să vină ucenicii Săi,
Să ia trupul, şi să spună c-a-nviat;
Însă răspunsul, ce lor le-a dat Pilat,
A fost: , , Păziţi-L voi, de către cei răi!"
Şi-a pus mormântul, de a-l sigila
Cu sigilul, ce nu se poate schimba.

Dar nici păzirea, şi nici pecetluirea
Nu au putut, a treia zi de dimineaţă,
Să stopeze Îngerul ce a venit din cer
Ca să dezlege taina marelui mister:
Chemarea Domnului, iarăşi la viaţă
Spre a vedea a Tatălui sublimă faţă.

Flavius Laurian Duverna
03 mai 2013