text Poezii crestine

Te voi urma până la moarte!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Te voi urma până la moarte!


Eu stau cu gândurile mele
Însingurat și necăjit,
Căci am trecut prin multe rele
Sunt întristat că am greșit

Și mă gândesc ades la viață
De ce să mai trăiesc așa?
Doar răutăți mai văd în față
Ce oare, aș mai putea spera?

Stau trist în neputința mea
Și mă gândesc la viitor,
Mi-e teamă de ce va urma
Cuget adânc și mă înfior

Și mă întreb adeseori
Cine nevoie ar mai avea
De un păcătos fără viitor
Cu mine, cine ar mai sta?

Îmi este greu, sunt tot mai trist
Singurătatea o trăiesc
Aș vrea să pier, să nu exist
Nimic, să nu-mi mai amintesc

Iar când tristețea mă împresoară
Îmi amintesc că undeva,
Știam de Cel ce-a vrut să moară
Al meu păcat, ca să Îl ia

De Domnul multe nu știam
Da-n cale un om mi-a ieșit
Un om, ce eu nu-l cunoșteam
Și despre Domnul mi-a vorbit

Și am aflat că pentru mine
Pe crucea mare a murit
Mi-a spus de El, făcea doar bine
Cât a trăit pe acest pământ.

Când El mi s-a descoperit
Am plâns amar și-am suspinat,
Sunt bucuros că L-am găsit
Sunt fericit că L-am aflat!

Am început să Îl slujesc
Și-n viata mea L-am acceptat
Eu tuturor vreau să vestesc
Câtă speranță, El mi-a dat.

El, mult curaj mi-a insuflat
Și-n inimă Îl port mereu,
Putere să trăiesc mi-a dat
Să pot să-mi duc necazul greu.

Din Duh și apă m-am născut
Și am făcut un legământ,
Sunt liber, iar am renăscut,
De acum, cu El voi fi oricând!

În bine viața mi-a schimbat
Și am primit multă speranță
Cu tot, lui Isus m-am predat
Acum, trăiesc în siguranță.

În întuneric de trăiesc
Nimeni nu va împiedica,
Pe-al meu Isus să Îl iubesc
Doar El, este lumina mea

El, e lumina ce mă duce
În scurta-mi viață ce-o trăiesc
De acum, doar El mă va conduce
Și veșnic am să Îl slujesc!

El, pentru mine e lumină
Și teamă n-are să-mi mai fie
El, pentru mine-I Vestea bună
Care mă duce-n veșnicie!

Amin

Câmpia Turzii, 31 iulie 2011

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>