Tabloul vietii

În urmă cu mulți ani, spunea o întâmplare
Că un bogat anume era într-o plimbare.
A vizitat o galerie mare și frumoasă,
Dorind să se răsfețe cu arta omenească.

Dar un portret anume l-a impresionat
Și o privire adâncă spre el a îndreptat.
Acel portret frumos reprezenta anume
O scenă atât de tristă, venită de prin lume.

O biată mamă tristă, cu-ai ei mulți prunci în jur,
Privea cu multă jale spre-un chip de bărbat dur.
Avea ochi rugători și mâinile întinse,
Dar drama bietei ființe pe-acel om nu-l atinse!

Privind, vizitatorul rămase înmărmurit
Și-apoi, cu multă jenă, deodat’ și-a amintit.
Și s-a văzut atunci ca într-o oglindă,
O scenă din trecut prin minte i se plimbă.

Făcea ca întâmplarea să fie chiar așa:
Alungase o biată mamă din locuința sa.
Nici lacrimile ei nu l-au putut supune,
Măcar de-a ei mici prunci n-a vrut să se îndure!

Pentru că-acea femeie n-a mai putut plăti
Să poată în a lui… chirie locui.
Fără pic de milă sau compasiune,
O alungase aspru cu-ai ei copii prin lume.

Acuma nu mai încăpea nici gram de îndoială
Că el era pictatul din trista vieții dramă.
Uimirea i se mărise și-n piept i-ardea durerea…
Pictorul era… unul din pruncii ce-i avea femeia!

Cunoscu-se semnătura sub tabloul cel frumos,
Că al ei fiu își desenase drama vieții așa duios.
Cum să-și șteargă-acum din minte chipul mamei în durere?
Și a ei copii sărmani, fără pic de mângâiere! ?

Cât de mult acum dorea să distrugă acel tablou,
Dar cum va putea el oare să distrugă alt ecou?
Acea întâmplare tristă, el nicicând nu va putea
S-o îndrepte sau s-o șteargă din toată viața sa.

Dragul meu ce mă asculți, vreau să-ți spun că vine-o clipă
Când a tale fapte rele le vei privi ca-ntr-o oglindă.
Și-atunci când vei sta înaintea lor înfrânt,
Nici o iotă n-ai să poți tu în veci ca să mai schimbi!

Dar acum mai ai o șansă, cât mai ești în viață azi.
Toate petele întunecoase care te-au făcut să cazi,
Pot fi șterse chiar acuma, cât trăiești mai ai o șansă.
Hristos vrea să ți le spele și în El să ai speranță!

Dacă azi tu Îl accepți ca Stăpân în viața ta,
Vreau să-ți spun că mila Lui biruiește judecata!
Tot ce-a șters prin Sfântul sânge, Miel jertfit în locul tău,
Șters rămâne pe vecie și-i curat trecutul greu!

Dar dacă tu azi nu-L vrei și continui să-L respingi,
S-ar putea ca altă șansă-n viața ta să nu mai prinzi!
Și-atunci vei sta singur când vei fi la judecată,
Vei privi în disperare tot trecutul, orice faptă!

Fără de Hristos nu-i cale spre a cerului lumină,
Fără El e întuneric și o grea și-amară vină.
De ce să ajungi atunci și să tremuri înfricat,
Când azi poți pleca de-aici prin Isus Hristos iertat!

Azi, cât se mai spune azi, te mai poți la El întoarce!
Și în veci de veci vei fi izbăvit de-a doua moarte!
Încă o strigare auzi — poate fi acea din urmă:
Isus Hristos, Păstorul drag, te vrea să vii în a Lui turmă!

Și-n ceasul greu de judecată, de care nimeni n-o să scape,
Isus te va lua cu drag în ale Lui, brazdate, brațe.
Te va aduce așa frumos în fața tronului de har!
Primește-L azi fără regrete, căci El e cel mai mare dar!