text Poezii crestine

Sunt

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cosma Cristian
Sunt

Dovada existenței și-n cer și pe pământ
O port în mine însumi, prin tot ce sunt și fac
Prin aripa iubirii ce tainic mi-o desfac
Să apăr pe aceia ce cred în legământ.

Sunt pace în vâltoare căci eu nu mă frământ
Când toate sunt prin mine și toate-mi sunt pe plac
Așa cum orice iezer se-adăpostește-n lac
Să plece mai departe în pace și în cânt.

Sunt Raza de lumină în strălucit veșmânt
În noaptea ce domnește în suflete ce zac
În greaua adormire a duhului posac,
Aproape de abisul tăcutului mormânt.

Sunt mângăierea-n rană ca chinul să-nveșmânt
Cu dorul libertății în liniștitu-i frac
De neputința-i surdă, pământul să-l dezbrac
De cumpăna plăcerii, să nu mai fie frânt.

Sunt adevărul șoaptei ce s-a clătit în vânt
Și ține calea dreaptă ca frunzele ce tac
Să cadă de pe ramuri, ca ramul să-l îmbrac
Cu rodul neființei dar viu întru Cuvânt.

Sunt viața, sunt esența seminței ce-n pământ
Găsește adăpostul jertfirii fără leac,
Vecin în învierea surâsului în veac,
Domnind peste uscare în nou așezământ.

Sunt dragostea supremă ce-n tainic crezământ
Își dăruie averea din cel mai scump iatac
Să-Mi apere aleșii de-al leului atac,
Chemându-i să găsească iubirea-n zăcământ.

Sunt binele, virtutea și gândul neînfrânt
De neagra ispitire și toate le refac
Cât Eu voi fi în ele și-n ele mă prefac
Căci neschimbat de-a pururi Eu sunt acel ce SÂNT.

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>