Străinul

Cândva, la margine de drum, pe străzi murdare şi uitate,
Eu am zărit un biet străin cu ochii-n lacrimi şi în pleoape!
În grabă şi în goana vieţii am refuzat ca să-L mângâi...
Şi-acum mă mustra conştiinţa plângând necazu-n căpătâi!

Cândva găsit-am privirea-I caldă şi ochii Lui îndureraţi,
Nu am ştiut ca-I un străin... şi astăzi ne numim noi fraţi!
Nu am ştiut că Glasu-I cald ce înecat e în suspine,
Se va ruga acum în ceruri cu dor aprins şi pentru mine!

Nu am ştiut că ochii blânzi ce m-au rugat ca sa-l ridic,
Plâng azi în ceruri pentru mine ca pentru cel mai bun amic...
Eu am trecut pe lângă El şi L-am respins cu mare mândrie,
Şi n-am ştiut că El mă cheamă cu dor aprins, în veşnicie.

Cu mâna-ntinsă cerea milă iar din pieptul meu căldură,
Eu în schimb i-am oferit doar neglijenţă şi doar ură,
Eu n-am ştiut c-acel străin ce cu iubire mă chema
Era Iisus cu mila-I sfântă ce cu blândeţe mă oprea!

Trecând în grabă şi mândrie L-am dispreţuit pe-acel străin
Ce arăta ca un bolnav cu chipul înecat de chin.
Eu n-am ştiut că la răspântii pe drumuri vechi şi neumblate
Mă voi întâlni cu El prin lumea rece de păcate

Eu n-am ştiut c-acel străin mă căuta atunci pe mine
Când viaţa mi-o trăiam în pofte şi îmi părea că trăiesc bine,
Eu n-am ştiut că-s păcătos şi am nevoie de iertare...
Că dacă vezi azi un străin să fii plin de îndurare!

Acum Iisus e Domnul meu, acum şi în veşnicii Amin
Cândva însă L-am refuzat privindu-L ca pe un biet străin!