Splendori în amurg

Destăinuie natura splendorile-n amurguri,
Sclipirile din unde, reflectă armonia,
Pe margini, parcă plânse, stau sălciile în muguri,
Plesnind a primăvară, îşi cântă simfonia.

Iar eu, pe malul apei, îmi depăn amintirea,
În şipot, printre pietre-mi se scurge parcă viaţa,
Mă văd într-o vâltoare, înalţ spre cer privirea
Şi deşteptat, văd zorii, ce-şi strigă dimineaţa.

Mă scutur de fiorul, ce îl percep povară
Şi zgribulit, cu gândul la tainica viziune,
Îngenunchez! În rugă invoc, a câta oară?
Pe-Acel ce este Viaţa, să facă o minune.

"Iar vrei minuni? Nu este destulă mărturia,
Ce-o ai prin însăşi clipa ce o trăieşti sub soare?
Văzut-ai unda mării cum îşi sărută glia,
Pământul şi cu cerul îmbrăţişaţi în zare?

Priveşte-n jur natura, puzderia de stele,
Mulţimea de fiinţe de pe pământ, din mare,
Acestea sunt făcute, creaţia mâinii Mele,
În plan diversitate, scop, ordine, splendoare."

Mă conformez şi pasul ce-mi numără umblarea,
Îşi caută cu-ndârjire firmeţea juvenilă,
Iar inima-n bătaie îşi etalează starea,
Un bulgăre de tină. O, Doamne, fie-Ţi milă!

Păşind pe malul apei, îmi depăn amintirea,
În şipot, printre pietre tot ce-i străin se scurge,
Revigorat de-Acela ce e Nemărginirea,
Îmbrăţişez amurgul, privind cerul cum plânge.

05/08/13, Barcelona- Lucica Boltasu