Se scutură pământul

Se scutură pământul sub valuri furibunde
Şi apele-nfuriate lovesc fără-ncetare,
Dezlănţuit oceanul e gata să inunde,
Adânc, adânc izbeşte şi-n case el pătrunde,
Lăsând prăpăd în urmă, vaiet, debusolare.

S-au rupt zăgazuri, totul e o degringoladă
Şi teama instalată în suflete-i vădită,
Ceru-şi întoarce faţa şi nu vrea ca să vadă,
Căinţa omenirii. . . a nevegherii roadă,
A afectat istoria şi viaţa ei finită.

O, Domnul meu, o, Tată, Te-ndură de copiii,
Ce plâng în aşteptarea salvării, nu-i lăsa!
Căci niciodată-un tată nu-şi lasă la greu fiii,
Chiar de-s greşiţi, Părinte, adună-Ţi astăzi mieii,
Adăposteşte-i Doamne, ţine-i în palma Ta!

Poate sunt mulţi Preasfinte ce-s depărtaţi de cruce,
Dar mult mai mulţi-s-aceia ce Te iubesc nespus,
Să nu ţii-n seamă răul ce la piezare duce,
Căci ei se-ncred în Tine şi viaţa lor străluce,
Ei poartă diadema şi crucea lui Isus.

Ridică-i peste valuri, auzi în depărtare,
O mamă cum se roagă pentru ai săi copii?
Tu dă-i putere Doamne, trimite-i consolare,
Să vadă înc-o dată puterea Ta cea mare,
Slăvit sa fii o, Tată, acum şi-n veşnicii!

Tu poţi despica marea şi potoli furtuna,
De-aceea Doamne Tată, mă-ncred în harul Tău,
Trimite-Ţi îndurarea şi când se culcă luna,
Să vadă omenirea că slava-i numai una
Şi să se-ntoarcă-n masă, la Tine, Dumnezeu!

30/10/12, Barcelona- Lucica Boltasu