text Poezii crestine

Schimbare radicală

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
TRECUTUL

Am fost târât pe drumul
Ce duce în neant
Mă înecase fumul
Din mediul aberant.

Credeam c-așa e bine
Petreceri s-am din plin
Să nu cunosc rușine,
Să n-am etern destin.

Mi se spunea că harul
Mă vrea și să-l accept
Dar mi-era plin paharul
De un lumesc concept.

Mergeam în locuri unde
Se veseleau cu vin
Și-n câteva secunde
Viața mi-era chin.

Mă invitau la Templu
Și eu râdeam de ei
Și n-am fost un exemplu
Voiam alți dumnezei.

Voiam distracții multe,
Sfidam pe Dumnezeu
Și îmi plăcea insulte
Să răspândesc mereu.

Așa mi-a fost trăirea
Lipsită de Cuvânt
Mă cucerise firea
Și goana după vânt.

PREZENTUL

Azi viața mi-este plină
De bucurii cerești
M-atinge o Lumină
Cu stări dumnezeiești.

Schimbare radicală
Am acceptat prin har
S-a vindecat o boală
De infernal coșmar.

Nu mai hrănesc mândria
Ci o arunc în vid
Nu-mi place teoria
Cu conținut perfid.

Mi-e inima legată
De-al meu Mântuitor
A fost descătușată
În beznă nu cobor.

Cu hrană sufletească
Hrănesc ființa mea
Și-i gata să primească
Ce Fiul vrea să dea.

Necazurile toate
Cu El le-mpart pe drum
Mi-a dat o demnitate
Cu un divin parfum.

Nu mai privesc în urmă
La stărea mea de-atunci
Ci merg cu sfânta turmă
Cântând prin văi și lunci.

A fost o dezlegare
Dintr-un vacarm lumesc
Și azi e-o sărbătoare
Ce tare o iubesc.

George Cornici
17 FEB. 2022

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>