Sapiență

Mă bucur pentru dimineață
Sunt fericit de orice seară
Când știu că traiul este viață,
Iar inima e primăvară.

Număr și număr iarăși stele,
Dar nu le-oi socoti vreodată
Cu toate visurile mele
De-o cunoștință mai înaltă.

Ascult în frunze fremătarea,
Aud și fulgii în cădere
Și mă avânt să aflu zarea
Cât am ardoare și putere.

Minunățiile Naturii
Mă-ncântă fără comparații
De la cântările pădurii
Până-n tăceri de constelații.

Uimit de forța în cuvinte
Că poate-a face-atât de multe
Și cu simțirea cea fierbinte,
Și cu precisul vorbei culte.

Primesc cu bolțile albastre
Munți și întinderi largi de ape
Uimit că-n dorurile noastre
Ca să încapă-atâta poate.

Mă cheamă iarăși viitorul
Sever mă-mpinge și trecutul
Că m-am întins ca și cocorul
Pe-ntreaga cale începută.

Atâtea taine încă-ntreabă
Ce nu mai știu, de ce nu-s sigur
Și câtă neputință oarbă
Mă pedepsește să fiu singur.

Doar un răspuns îl știu prea bine
Lumină ce-mi sfărâmă frica:
De n-ar fi Dumnezeu în mine
Atunci nu aș mai fi nimica.