Să taci, să te rogi, să aștepți

Cu fiece clipă ce trece,
M-apropii de Țara promisă,
Trecut e de orele zece,
Iar pleoapa e încă deschisă.
Îmi simt neputința ce zace
În pasul nesigur, mărunt,
Flămând este timpul, rapace,
Iar părul e tot mai cărunt.

Mai ieri pribegeam pe câmpia
Cu verdele-i crud, parfumat,
Cu drag ascultam simfonia,
Ce Tatăl în duh mi-a turnat.
Mirosnele florilor dalbe,
Dezmierdă și-acum simțul meu,
În nopțile cele mai albe,
Cu Domnul de vorbă stau eu.

O, vino, Preasfinte aproape,
Vreau haina ce porți să ating,
Chiar mâine de-ar fi să mă-ngroape,
Credința în Tine n-o sting.
Și cum aș putea să mă lepăd
De Cel ce viață mi-a dat?
Cândva gustul vieții-a fost searbăd,
Acum, e ambrozie și nard .

Te simt, Îți percep măreţia,
Simt pacea și dragostea Ta,
Cunosc în sfârșit bucuria,
Ce numai Tu Doamne-o poți da.
E greu, mult prea greu pentru om,
Să poarte dureri în neștire,
Dar știu c-ai creat în atom,
Energii din Cuvânt și Iubire.

Și-aceste puteri din mărire,
Mă fac să-nțeleg, să accept,
Iar atunci când mă-mpiedic de fire,
Să spun: "Tu ești Sfânt şi ești drept!
Că nimic nu-i făcut la-ntâmplare,
Prin Cuvânt lumea-ntreag-ai creat
Și ai pus în țărână suflare,
Ca să fii Doamne Sfânt, înălțat.

Cu fiece clipă ce trece,
M-apropii de Patria de sus,
Trecut e de orele zece,
De vorbă eu stau cu Isus.
Şi Duhul cel Sfânt îmi șoptește:
"Ești bobul ce șade sub glie,
Așteaptă, te desăvârșește
Şi nu aștepta vreo simbrie.

Veni-va curând primăvara,
Vei crește lăstar, vei rodi,
Cu cât e mai mare povara,
Cu-atât înspre cer vei sui.
Să fii plin de râvnă-n lucrare,
Să taci, să te rogi, să aștepți,
Când totul va trece sub soare,
Eterni vor fi toți cei ce-s drepți!

14/12/2015, Barcelona-Lucica Boltasu