Să n-ai despre tine

Să n-ai despre tine-o părere greşită
Crezându-te singur un om înţelept;
Îmbracă mai bine o haină smerită,
Căutând să fii-n toate cinstit, bun şi drept.

Căci mulţi se cred singuri atotştiutorii
Crezând că în viaţă sunt doar exerciţii,
Dar când vine greul i-apucă fiorii
Şi cel mai adesea dau bir cu fugiţii.

Ei nu ştiu nici măcar ce-nseamnă înotul
Şi totuşi se-aruncă în apa adâncă
Şi-apoi îşi dau seama că ei nu ştiu totul,
Că nu tot ce zboară în jur se mănâncă.

Când sunt vinovaţi ei recurg la o scuză,
Căutând o ieşire pe-o cale şireată,
Un sfat înţelept totdeauna-l refuză
Și cu vorbe goale ei mintea-şi îmbată.

A fi înţelept nu depinde de tine,
Şi-atunci când te crezi poate fi foarte rău...
O minte-nţeleaptă smerită rămâne
Căci ea este-un dar care-l dă Dumnezeu.

Acei fără minte plutesc în derivă
Şi sunt totdeauna porniţi înspre glume,
Căci înţelepciunea în om se cultivă
Din clipa în care venita-a pe lume.