Să fim atenți la vorbire

Să fim atenți la vorbire

Cine vorbește mult, greșește
Și asta este omenește
Că nimeni în vorbire nu-i desăvârșit
Oricine recunoaște dacă e cinstit.

Dacă taci pari om înțelept
Dar nu te face mai deștept,
Sau oricât ai fi de isteț în a ta vorbire
S-ar putea ca-n vorba ta să nu fie zidire.

Sau poate vrând pe altul să îl corectezi
Stai puțin și îl evaluezi,
Îți dai cu părerea de parcă ai dreptate
Astfel tu poți jigni într-un mod aparte.

De aceea e bine să știm când să vorbim
Sau să tăcem și în vorbire să nu ne pripim,
Că o vorbă aiurea ce în grabă ai rostit
N-o poți întoarce zicând: m-am prostit.

Căci din prisosul inimii vorbește gura
Despre asta vorbește scriptura
Da al nostru să fie da și nu, nu
La vorbire să fim mai atenți de acu'

Ne va părea rău de vorba fără rost
Și-n fața oamenilor ne vom simți prost
Dacă dăm drumul la cuvinte
Fără să gândim mai înainte

Și atunci o să ne cerem iertare în grabă
Că nu vrem între noi să fie vrajbă
Zicând: nu așa am vrut să zic
Vrând să pară răul mult mai mic...

Limba e un mic mădular prin care
Îi poate învrăjbi pe fiecare,
E ca pădurea ce se poate aprinde
Și cu greu se poate stinge

Cu gura poți multe să rostești
Dar grijă să ai de vrei să nu roșești
Din pricina a ceea ce ai spus
Căci cuvintele care s-au dus

Nu le mai poți întoarce din drum
Zicând: altceva am vrut să spun...
Un om bătrân a spus cândva:
Gândește de două ori înainte să deschizi gura

Ca furtuna vin vorbele nechibzuite
Dacă nu-s gândite înainte de a fi rostite.
Sunt vorbe care dor de multe ori
Și în loc de senin și bucurie aduc nori,

Aduc întristare în sufletul celuilalt
Dar totodată întristezi și pe Cel Preaînalt.
Vă spun: decât să ai să ceri iertare
Din timp să ai grijă la a ta cuvântare,

Cu sare să fie dreasă a ta vorbire
Și să știi bine când să faci oprire,
Nu lăsa gura să te bage în păcat
Ca nimeni pe tine să nu fie supărat.

Celor ce le place a se îndrepta
Nu vor fi supărați pe mustrarea mea
Și eu și voi vom lua aminte
În toate să vorbim numai lucruri sfinte.
Amin