text Poezii crestine

Să fie-o zi de împăcare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Adesea spun că vreau Acasă,
Acum să plec, parcă n-aş vrea,
C-atâtea aş lăsa în urmă,
C-atât de multe aş avea,
Să pun în ordine Părinte...
Te rog mai lasă-mi doar un ceas,
Să nu regret nimic din viaţă,
Să pot să-mi iau un bun rămas,

Am înţeles de ceva vreme,
C-atunci când voi zbura la cer,
Nimic nu voi lua cu mine,
Că tot ce-i jos e efemer,
De-aceea vreau c-agoniseala,
Cât de puţină ar fi ea,
S-o folosesc cu chibzuinţă
Şi numai pentru slava Ta,

Nu-mi pasă de ce spune lumea,
Mai bine un sărac "bogat",
Decât să am o lume-ntreagă
Şi sus să fiu un lepădat,
Atât de greu îşi lasă omul,
Agoniseala lui de-o viaţă,
Uitând că clipa veşniciei,
Atârnă de un fir de aţă,

Ce pot să fac eu, Doamne, astăzi,
Nu vreau să spun că las pe mâine,
Pentru că ziua care vine,
Ştiu sigur că nu-mi aparţine,
Îmi dă înţelepciune Tată,
Nimic nu vreau mai mult acum,
Decât s-aleg doar ce e bine
Şi să urmez al Vieţii drum,

Să-mi dai putere şi răbdare,
Să trec biruitor prin greu,
La Tine-i totul cu putinţă,
Căci Tu eşti Domn şi Dumnezeu,
Acolo unde-ngrijorarea,
Ca pe o trestie mă-ncovoaie,
Tu să mă-nviorezi Părinte,
Precum grădina după ploaie,

Mă fă lumină pentru semeni
Şi sare ca bun gust să dau,
Acelor fără de speranţă
Şi care rost pe lume n-au,
Prin fapta mea şi prin purtare,
Să-şi pună întrebări mereu,
De ce-s altfel şi cine este,
Acel Isus şi Dumnezeu,

Iar celor dragi, rude şi prieteni,
Să-i cercetezi cum doar Tu şti,
Să fie-o zi de împăcare
Şi pentru ei...Şi-n veşnicii,
Să ne-ntâlnim cu bucurie,
Când timpu-aici va fi sfârşit,
Sfinţeşte-ne pe fiecare
Şi-mbracă-ne în infinit...

27/01/14, Barcelona

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

Csodálatos az Ige
Csodálatos az IgeCsodálatos az Ige, lelkem vigasztalása.A szívem énekel, dicsőség neked minden nap.Kezed formálja lényemet.És kora reggel eljöveteledet várja.Szelíd hangod ma is tanácsot ad nekem.Péld... Citeste mai mult >>
Răspunde cu iubire
Răspunde cu iubireAtunci când ești solicitatCând ești adeseori bruscatRăspunsul tău mereu să fieUnul blând ce vine din iubire.Când cineva pe tine s-a enervatȘi îți vorbește de sus și apăsatRăspunde-i... Citeste mai mult >>
Viața
ViațaViața este o valoare,Pusă-n noi de Dumnezeu,Chiar de este trecătoare,O ai și tu o am și eu.O dată noi trăim sub soare,O dată și apoi plecăm,Spre viața eternă, viitoare,Unde cu Domnul o să stăm.V... Citeste mai mult >>
Dorul după veşnicie
Fiecare poartă-n suflet dorul după veșnicieChiar de se ascunde-ades... chiar de uneori nu-l știe...E un dor ce-n nopți târziistorce-o lacrimă uitatăȘi pășește către stele dar nu pleacă niciodată...Dor... Citeste mai mult >>
Dacă dragostea Ta...
Dacă dragostea Ta sfântă Doamne, nu m-ar însoțiCum aș mai putea ierta? Cum aș mai putea iubi?Cum aș trece prin furtună dacă Tu nu m-ai vegheaȘi când valul e prea mare nu m-ai ține-n palma Ta?Dacă pace... Citeste mai mult >>
Încă este har - ascultă
Încă este har – ascultă,Încă este zi – lucrează.În zadar când vremea treceTu mai vrei să fii ferice,În zadar când înceteazăCel ce binecuvântează.Pentr-o clipă de-amânare,Pentr-un strop de lenevieSă n-... Citeste mai mult >>
Lasă Doamne ploaia Ta
Doamne, lasă ploaia Ta ca să cadă peste mineSă curețe orice durere și orice amărăciuneLasă dulcea binecuvântare să îmi spele inimaCa să vin cu ea curată, zilnic înaintea Ta.Să Îți pot aduce Doamne, do... Citeste mai mult >>
Dincolo
Filipeni, 4:5 - Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.Privind cum anii tăi grăbescSpre zări să se strecoare,Atât cât porți strai pământesc,Să-l garnisești cu soare,Că... Citeste mai mult >>
Lumina scoate la iveală
Efeseni 5:13Lumina scoate la ivealăTot ce s-ar vrea a fi ascunsȘi nu există îndoială,Nu e cu Dumnezeu tocmeală.El e de oameni nepătruns.Dumnezeu este lumină,Și întuneric în El nu-i.Cei smeriți la El s... Citeste mai mult >>
In Valea joasă se vede o scânteie
Atunci când am simțit că nu mai pot,Că totul se sfârșește, că nu mai pot da rod,Că nu mai înțeleg ce Domnul vrea să facăM-am plecat pe genunchi și l-am rugat să nu tacă.Doamne, ce-ai de gând sa faci c... Citeste mai mult >>