text Poezii crestine

Să ascultăm de Dumnezeu!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Să ascultăm de Dumnezeu!


Dacă am face, cum ne spune Domnul nostru sfânt, Isus
Toate le vom duce bine, necazuri nu vor mai fii
Pregătiți, am fii cu toții, să ajungem la cer sus
Să trăim în fericire, în mărețe veșnicii.

Domnul, de sus ne veghează, vede tot, ce-i pe pământ
Gândul nostru îl cunoaște, inima noastră o știe,
Cunoaște în amănunt, tot ce noi avem în gând,
Toți acei ce-L vor urma, vor primi o Împărăție

Sus la cer, nu pe pământ, acolo nu e durere
Unde toate s-or schimba și nimic nu vom mai știi
Viața pe pământ e scurtă, noi așteptăm mângâiere
Dar la cer de vom ajunge, numai bucurii vor fii

O, de-am avea bunătate și mai multă înțelepciune
Am simți în profunzime, dragostea lui Dumnezeu,
Am fii vestitori cu toții, am putea la alții spune
Cât de mare e iubirea, Celui ce va fi mereu

Domnul, care ne iubește, care binele ne vrea
S-a jertfit, ca să ne scape, ca în foc să nu pierim
Cel care a stat pe cruce și-a îndurat pedeapsa grea.
El ne cere ascultare și între moi, să ne iubim.

Frați să fim, cu gânduri bune, între noi să ne ajutăm
Să-L urmăm pe drumul Său care la cer, ne va duce
Iar învățătura bună din Scripturi, s-o aplicăm
Ascultarea de Isus, bucurii ne va aduce.

Viața veșnică ne dă și iubirea Lui cea mare
Să ascultăm al Său Cuvânt și în rugă, să-L urmăm
Cu putere ne iubește și e plin de îndurare
Noi cu toții înfrățiți, slavă veci de veci să-I dăm!

Amin

Câmpia Turzii, 8 martie 2026



Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>