Ruine Acoperite

Cum nu clãdeşti în viaţa-aceasta
Peste ruine, casa ta,
Cãci îţi dai seama de nãpasta
Ce-ndatã te va aştepta,

Cum nu poţi construi din paie
Un mândru şi înalt palat,
Cum nu îţi iei curate straie
Peste veşmântul transpirat,

Cum la o zdreanţã nu vei pune
Un petec nou din sacul tãu,
Cã vei privi cu-amãrãciune
Cum se va rupe şi mai rãu,

Aşa-n lucrarea de salvare
A sufletelor din pãcat
Eşti o realã provocare
De însuţi tu nu eşti iertat!

Fii de-ai lui Sceva-s la tot pasul
Prea îndrãzneţi, şi încã cum! ...
Dar repede le sunã ceasul
Sã fie izgoniţi în drum!

Lucrarea cere sacrificiu!
Ea nu-i o joacã de copii,
Ea nu se face din oficiu,
Şi nu oricine-o va primi!

Cãci dacã or sã-ţi parã şagã
Lucrãrile lui Dumnezeu,
Satan în cursã-o sã te-atragã
Şi vei ajunge tot mai rãu!

Sunt unii care vor a spune
Mai mult decât cunosc sau fac;
Şi ştiu sã fabrice-o minune
Sã fie omului pe plac...

Ce crunt şi groaznic se înşealã
Când scot versete din Scripturi
Şi sunã ca o casã goalã
Prea-condamnatele fãpturi!

N-au pârghie-n realitate
Nici cât e vârful unui ac:
Promit iertarea de pãcate
În care chiar ei înşişi zac!

Ei tot învaţã şi învaţã
Cu mintea cautã a şti
Dar inima le e de gheaţã
Şi nu se poate încãlzi!

Ei cad şi nu-şi mai vin în fire,
Pretind cã ar fi dumnezei
Şi prin mijloace de-amãgire
Trag şi pe alţii dupã ei.

Au spart redutã cu redutã
Isus e pentru ei un mit,
Cãci ca şi Iuda Îl sãrutã
Şi-l vând sã fie rãstignit.

Minciuna e la ea acasã
Se trag pe sfori fãrã efort;
Fii treaz! Sã nu le cazi în plasã!
Şi sã ajungi un suflet mort!

Nu ştiu de milã, de dreptate,
Şi fricã n-au de Dumnezeu!
Fãrã de rost... vorbesc de toate
Şi Îl hulesc pe Tatãl meu!

Târându-se-n genunchi şi-n coate
Şi agãţând cununi în porţi,
Abat pe cine pot abate
Dintre cei vii, printre cei morţi.

Pe Dumnezeu L-au dat afarã
Şi Îl urãsc fãrã temei;
Iar pentr-un strop de apã chioarã
Se duce lumea dupã ei...

Cãci nu citesc, spun vorbe rele
Şi-n mintea lor e un ghiveci;
Iar cãrţile-mbrãcate-n piele
Stau prãfuite-n biblioteci...

Sunt însemnaţi în conştiinţã,
Sunt hotãrâţi sã facã rãu,
Şi într-o clipã ia fiinţã
Sub paşii lor, un groaznic hãu!

Îmi pare rãu... chiar fraţi sã-mi fie,
Nu pot sã stau cu ei în cort!
Nu vreau aleasa lor simbrie,
Cu toatã stima ce le-o port!

Pãcat de sufletele slabe
Ce sunt târâte prin noroi
La ale dracilor tarabe
Şi-n focul gheenei, mai apoi!

Pãcat de minţile curate
Ce le-ntineazã-aceşti spurcaţi!
Şi dupã ce-au fãcut de toate
Au îndrãzneala a-şi zice "fraţi".

Dã-ne, Pãrinte-o minte treazã
Şi lumineazã-ne aşa
Cum lumineazã la amiazã
Soarele, lumea aceasta!

Slãvit sã fii în veci, cãci, iatã
Cã nu-i mult pânã auzim:
"Cetatea este terminatã,
Poftiţi, dar, în Ierusalim!"