Rugăciune de mulţumire

Rugăciune de mulţumire

Îţi mulţumesc c-atâta vreme
Pe drumul vieţii m-ai purtat,
Fără să ştiu şi fără a crede
Cu multă milă m-ai răbdat.
Şi fără Adevăr în gând
Departe de al Tău Cuvânt,
Eram în mine fără Duh
Doar un secătuit pământ.

Te laud că aduci mereu
Pe-acest pământ lumina Ta,
Să ştim că Tu eşti Dumnezeu
Şi ai puterea de-a salva.
Ai dat făclia prin Hristos
Ca-n noi să se aprindă
Şi n-ai lăsat-o fiind jos
În mine să se stingă.

Şi Te slăvesc că ai în Tine
O dragoste-aşa mare,
Ce se revarsă peste lume
Care stă-n nepăsare.
Prin ea ţii viaţa neîncetat
În suflet ce e rece,
Chiar de i-o spui, el Te-a uitat
Şi în trădare trece.

Îţi mulţumesc că Duhul Tău
Se-apropie de mine
Şi vrea să scoată ce e rău
Din firea ce e vie.
Îl simt cum nevăzut aduce
Dorinţa de schimbare
Şi coborând de pe-a Ta cruce
Divina vindecare.

Mă bucur că îmi dai bogate
Speranţe prin făgăduinţe,
Ca-n mine fiind adunate
Să simt sfinte dorinţe.
Şi-n slăbiciunea ce apasă
Privindu-le s-aline,
Apoi să pun în a mea casă
A Ta neprihănire.

În mulţumirea ce-Ţi aduc
Să Te rog îndrăznesc,
Să fii mereu în mine scut
Şi-n iubire să cresc.
Iar mintea mea să fie plină
Cât mai merg pe pământ,
Cu flori ce îşi au rădăcină
În Adevar şi în Cuvânt.

În lauda pe care-o ţin
Lumina să mai crească,
Priceperea din gând divin
Mereu să izvorască.
Să stea în mine ca o lege
Şi nicicum să se stingă,
În bucurie să încerce
Sufletul să Te-atingă.

Te rog din slava atât de mare
Ce gândul n-o cuprinde,
Pune-mi în viaţă o culoare
Ce-n infinit se-ntinde.
Iar sufletu-mi pierdut în val
Ca firul de nisip,
Du-l pân-la marea de cristal
Să fie fără timp.


Şi Te mai rog privind în faţă
Păstreaza-mi adunate,
Cuvânt, lumină şi-a mea viaţă
În Duhu-Ţi neschimbate.
Ca firul de nisip pierdut
Şi neştiut pe val,
De Tine să fie cernut
Şi dus la marea de cristal.