Rugăciune

Rugăciune

Ca un străin fără de țară
Cu pieptul plin de doruri multe,
Îmi pun amarul în cuvinte
Urechea Ta, să mi le asculte.
Deși afară, zac zălude,
Ispitele să-mi dea târcoale,
Eu pe genunchi îmi pun și glodul
În fața măreției Tale !

Si simt cum ochiul mi se-nneacă
La vinovata amintire,
Ce încă-mi cântă ca la strană
Păcatul meu ca o psaltire.
Și vin să-Ți cer ca de pe umeri,
Tu, să-Mi ridici a mea povară,
Cum Luna își ridică-n boltă,
Lumina ei în astă seară.

Te rog, doar să-Ți îndrepți privirea
Ca sfântu-Ți ochi să nu mai vadă,
Un om ce-i hăituit de lume
Ce-n hăul ei a stat să cadă...
Și-n plânsul meu ce mi-l amestec
Cu lepra patimii ce doare,
Cu palma Ta rănită-odată
Să scrii în dreptul meu: Iertare !

Un stârv mi-a fost odată hoitul
Și amăgit de legea firii,
Când Tu săpai în lemnul crucii
Izvorul sfânt al mântuirii.
Și n-am știut ce preț avut-am
În ochii Tăi ca de rubin,
O, Doamne, am fost atât de pustnic,
De-aceea, azi, la Tine vin.

Deschide-mi mintea ca pe-o carte
Să nu mă-ntorc la ce-am lăsat ;
Căci noaptea mi-a adus pe brațe,
Comori de patimi și păcat.
Și gânduri ce îmi taie mintea
În șuieratul lor nebun,
Mă spovedesc de-a mea ursită
În fața Ta, Stăpâne bun !

Acolo-n casa de pe dâmb
Unde mi-am spus și primă rugă,
Îmi este-a vieții rădăcină
Ce încă e la lume, slugă.
Îmi sunt și frații mei cei orbi
[ Chiar dacă văd în ziua mare, ]
Iar pentru falnicul stejar
Îți cer Stăpâne: Îndurare…

Cu sora mea cea de cristal
Ce-mi stă de-atâta timp în gene,
Întide-Ți harul Tău acum
Și peste cel ce-n suflet geme.
Iar pentru cei ce se hrănesc
Cu poama acră-a răzbunării,
Fă-i să-nțeleagă gustul bun,
Dulceața dulce a iertării.

Mă taie dorul pe furiș
Când mă gândesc la sfânta-Ți casă ;
De parcă aud cum plânge-n prag
Cu ochi senini ca de mireasă.
Acolo unde m-am născut
În Tine cunoscându-Ți harul,
,,Usucă spinii celui rău
Ce-și toarnă peste ei amarul.’’

Nu-mi da averea celor răi
Zăvor să-mi pui și șanț în cale,
Să cad în el să mă trezesc
Când pofta-mi va zâmbi în vale.
Nu doar ce vreau și ce aud
Să-mi fie-a zilei mele pradă,
,,Dă-mi ochi lucioși de Bartimeu
Ca urma Ta, mereu s-o vadă.’’

Mă uit la albele ninsori
Ce stau pe bănci de-atâta vreme;
Și văd în ei un dor de Rai
Și pieptul lor cum geme.
Privesc la tinerii vlăstari,
Cu teama-n suflet să nu cadă;
,, Alungă ochi de țintirim
Ce stau în cale să ne vadă. ’’

Lumină sfântă ce te scurgi
Prin colțul meu de la fereastră,
,, Fă-mi noaptea mea un vis cu flori
Și somnul meu o boltă-albastră !
De-ar fi să-adorm cu ochii stinși
În întunericul de-afară,
,, Adu-Ți aminte de-un tâlhar
Când vei veni pe nori Tu, iară. ’’

Și-n harul Tău mă ține strâns
Cum Luna-și strânge-n poală stele,
,, Rămâi al rugăciunii vers
Și-al gândurilor mele ! ’’

Viorel Balcan 10 septembrie 2014