text Poezii crestine

Respectul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Respectul

Domnul Isus Hristos Păstorul nostru cel iubit
Prin Sfintele Scripturi astăzi cu drag ne-a vorbit
Ne-a învățat cum să trăim frumos un trai corect
Cum să ne smerim în har să avem în trai respect.

De acum să respectăm pe cei mai înziliți ca noi
Pe cei ce lucrează și se ostenesc în Domnul, apoi
Pe cei ce-s în fruntea turmei o conduc și o păzesc
Prin cuvântul Domnului ne îndrumă și ne călăuzesc.

Săi respectăm cu drag pe tineri noștri și pe cei mici
Pe tații noștri ce ne cresc în Domnul și pe mămici
Pe bătrânii noștri trecuți prin timp și pe bunici
Să avem respect mare față de ei și mai puține critici.

Să-i respectăm iubind pe cei bolnavi și handicapați
Pe cei ce de la moarte prin har au fost scăpați
Căci în dragostea de sus este și mult respect
Ca omul lui Dumnezeu să facă totul bine și perfect.

Respectul se învață fiule ca să fii fără de vină
Dumnezeu din ceruri îți va da har și Energie Divină.
Să poți să ajuți pe fiecare când trebuie și este necesar
Căci și tu prin îndurare Domnului ai avut parte de har
15.06. 2021

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

Tu ne-ai adus iertarea
Tu ne-ai adus iertarea prin Jertfa Ta măreață,Ne-ai dat salvarea-n dar, ne-ai dat o nouă viață.Haine albe curate, veșmânt imaculat,O Doamne, slavă Ție! Mântuire ne-ai dat.Isuse salvatorul, Fiul lui Du... Citeste mai mult >>
La glasul Tău.
La glasul Tău.Într-o lume întunecatăCare apasă tot mai greuEu doresc să aud IsuseTotdeauna glasul TăuPrintre vocile înălțateCe vestesc război și ciumăEu să-mi pun nădejdea în glasulCare strigă și ne a... Citeste mai mult >>
Candela Credinței
O, om pierdut în grija cea de toate,Ce uiți de suflet pentru munci deșarte,Biserica te cheamă-n pragul sfânt,Să lași în urmă grija de pe pământ.Când munca grea te ține pe altă cărare,Și nu mai vii la... Citeste mai mult >>
Tânăr drag ce pribegești
O, tânăr drag, ce pribegeștiȘi pace-n suflet nu găsești,Tu îți faci planuri sute, mii,Dar nu te gândești la veșnicii.Plăcerile ce îți aduc fericireaNu-ți garantează mântuireaCaută să ai în inimă pacea... Citeste mai mult >>
Zidește în mine
Zidește în mineZidește în mine o inimă curată,Ajută-mă să fiu cu haina nepătată:Gândirea, vorbirea și umblarea meaSă corespundă Tată cu cerința Ta.Zidește în mine o dorință aprinsăSă înfăptuiesc legea... Citeste mai mult >>
Cine oare?
Când furtuna e prea mareȘi-ncercări mă copleșescDe unde să iau PărintePutere să biruiesc?Unde să alerg când teamaPână-n suflet îmi pătrundeȘi alunec deseoriPe a deznădejdii unde?Spune-mi, cine s-ar op... Citeste mai mult >>
Noi nu facem reclamă
Efeseni 5:12Noi nu facem reclamăLucrurilor păcătoase.Dumnezeu ne cheamăCelui rău să nu dăm vamă,Nici alte foloase.Tot ce-avem dăm lui Isus,Numele Lui îl vestim.El e Răsăritul făr’ apusDecât orișice ma... Citeste mai mult >>
Mai presus de împlinirea
Mai presus de împlinireaOricăror dorințe relePe a vieții scurtă caleEste înfrânarea careFace să renunți la eleȘi la toate poftele.Cel ce are înfrânareȘi dorește mai puțineEste mai scutit de lipsuri.Ar... Citeste mai mult >>
Transfigurare
Ce puţin îţi cere Domnul:doar să crezi,ca să-ţi dea puterepaşii să-I urmezi.Ce puţin, din partea inimii:un dor —şi-ai scăpat de moartearăilor ce mor.Jertfa Ispăşiriite-a adus în Rai,dându-ţi trandafir... Citeste mai mult >>
Cunoscând pr Cel ce-I sfânt
Efeseni 1:17Cunoscând pe Cel ce-I SfântPe Isus Mântuitorul,Prinzi curaj și iei avânt,Ești părtaș prin legământTot mai mult cu Cerul.Cunoscând a Lui iubire,Crești în harul mântuirii;Te eliberezi de fir... Citeste mai mult >>