RĂPIREA

RĂPIREA

Nădejdea care nu se stinge
Te ţine treaz pân la sfârşit.
Şi-o lacrimă se va prelinge
Din ochiul tău cel fericit.

De ce-ar mai fi credinţa bună
Şi dorul sfânt ce te-a condus
De n-ai s-auzi din cer cum sună
Chemarea Mirelui Isus?!

Şi dacă eşti în adormire,
Cu candela fără ulei,
Ce poţi să faci cu-a ta iubire,
Cu toate vreascurile ei?!

Tu n-ai iubit decât doctrina
Şi interesul tău îngust.
Nu ţi-a plăcut deloc Lumina
Şi-ai fost ca sarea fără gust.

Ce poţi să faci c-un nume mare,
Cu munţii tăi de bogăţii
Când L-ai sfidat cu nepăsare
Pe Domnul sfânt din veşnicii.

El te-a creat cu-nţelepciune
Dar tu-ai trăit neînţelept.
Şi-ai refuzat orice minune
Pe drumul cel îngust şi drept.

Ai vrut să-ţi fii tu salvatorul.
Te-ai aşezat printre coloşi
Uitând că Unul e Păstorul
Şi nu-s o mie de cristoşi.

Ai fost prea răsfăţat de lume
Dar lumea ta te-a înşelat.
Azi nu e nimeni să te-ndrume
Pe drumul cel fără păcat.

Te-ai comportat ca stânca mută
Când ploaia Duhului cădea.
Ai fost mereu oaia pierdută,
Te-ai prăbuşit ca şi o stea.

Zburat-au stoluri de cocoare
Spre alte zări de nedescris.
Tu singur plângi şi-o groază mare
Te-a despărţit de Paradis.
*
De-i doar un vis avertismentul,
Imaginea din stihul meu,
Fii gata ca să prinzi momentul
Când Se va-ntoarce Dumnezeu!

Consacră-ţi astăzi viaţa frate
Doar pentru-al cerului folos.
N-auzi la uşa ta cum bate,
Prin Duhul Sfânt, Isus Cristos?!

Deschide-I, nu mai sta pe gânduri!
Primeşte Darul cel divin.
O, vino azi cu sfinţii-n rânduri
Pe norul cel de slavă plin!