text Poezii crestine

Puterea Domnului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Puterea Domnului

Avem un Dumnezeu Puternic care nu slăbește și nici nu se lasă
Până va așeza dreptatea pe pământ, dreptatea Lui cea prețioasă
El nu va striga și nu-și va ridica glasul strigând pe ulițe să se audă
Oamenii sunt deranjați de cuvinte și lumea așa cu este, este surdă.

Domnul trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care arde nu-l va stinge
Pentru-că este milos, bun și pe nimeni Domnul Isus nu îl va respinge
Va vesti judecata după adevăr chiar dacă unii nu cred această vestire,
Dar sunt unii care îl cred și-i acceptă harul și legea Lui plină de iubire.

El a venit să ne aducă mântuirea și a adus pentru noi Noul Legământ
În El toate neamurile au lumină și ochii orbilor văd prin al Său Cuvânt
El eliberează pe cei legați și-i scoate din temnițele lumi păcătoase
Și pe cei prinși de pofte care locuiesc în întuneric în obiceiuri religioase.

Îți cântăm cântări noi pentru toate lucrările Tale făcute prin credință
Doamne Dumnezeule care ai adus în viața noastră curăția prin pocăință
Binecuvântat să fie Numele Tău pe acest pământ din veșnicie in veșnicie
Numai Tu ne faci ca să țâșnească din inimile noastre izvoare de apă vie.
11.11. 2024

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>