text Poezii crestine

Psalmul 95

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Să cântăm cu veselie Domnului iubirii,
Să-nălțăm întotdeauna Stânca mântuirii.
Cu laude să mergem Domnului-nainte,
Rugăciunea s-o-nălțăm spre El fierbinte.

Că Domnul nostru este veșnic și tare,
Decât toți dumnezeii este mai mare.
El ține în mână adâncurile pământului
Și vârfurile munților sunt ale Lui.

A Lui este marea, El e Preaînaltul,
El a măsurat oceanul și uscatul.
Se cuvine deci toți să ne smerim,
Să-L cinstim cu viața și să Îl slăvim.

Tot ce noi avem e prin harul Domnului,
Noi suntem poporul... turma pășunii Lui.
El prin cuvântul Scripturii ne povățuiește,
Prin înviorarea prezenței Lui ne înveselește.

Nu vă împietriți inima ca la Masa în pustiu!
Dumnezeu e sfânt și mare, El e veșnic viu.
Poporul Israel la Meriba l-a ispitit,
Au fost nemulțumiți și s-au răzvrătit.

Patruzeci de ani cârtind cu inima-mpietrită,
Mâncau mană, dar erau cu inima rătăcită.
De aceea au intrat în țara promisă doar doi.
Ei sunt exemple-n credință, sunt vrednici eroi.
Amin.
(Marți, 20 iulie 2021)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>