Psalmul 126 - Ce har și ce răpire...

Ce har şi ce răpire de slavă şi extaz,
Ce stropi de fericire curgeau pe-al nostʼ obraz,
Când Tu, Slăvit Iehova, îi aduceai 'napoi
Şi Îți umpleai Sionul cu prinşii de război!

Ce vânt de libertate, ce adieri de vis,
Ce nesfârşite haruri, o Doamne, ne-ai deschis,
Când fiii Tăi din gherle veneau către Sion
Şi se-adunau toţi robii lângă Slăvitu-Ţi Tron!

Atunci ne era plină şi gura de cântări
Și inima cu laude, şi ochii de visări;
Urale de mărire Îţi înălţam din piept,
Strigam că eşti măreţul Elohe înţelept.

Pe străzile cetăţii şi până-n depărtări
Se înălţau voioase urale şi cântări:
„Da, Domnul plin de milă, făcut-a lucruri mari
Cu zdrenţăroşii lumii, cu robii opincari.”

O, Doamne Milostive, mai uită-Te la noi,
Arată-Ți iar puterea în prinşii de război!
Adu-i pe toţi acasă din chinul cel mai crud,
Ca râurile păcii în văile din sud!

Privim numai la Tine, şi semănăm plângând,
Şi aruncăm grăunţii cu lacrimi în pământ;
Dar ne-om întoarce-odată, la seceriş bogat,
Cu snopi de bucurie, cum nu s-a mai visat.

Ce har şi ce răpire de slavă şi extaz
Va fi atunci, o, Doamne, când din al morţii iaz
Ne vei lua la Tine în strângerea din nori,
Să fim pe totdeauna ai Tăi moştenitori...