Psalmul 109

¹ Dumnezeul Slavei mele, Doamne, Doamne nu tăcea!
² Căci vrăjmașii vin spre mine și deschid o gură rea
și cu limbă mincinoasă iar sunt clevetit de ei,
³ mă-nconjoară cu batjocuri, mă lovesc fără temei.
⁴ Pe când eu le-arat iubire, ei îmi sunt mereu vrăjmași;
eu alerg la rugăciune, dar Tu Doamne nu mă lași.
⁵ Ei mi-ntorc rău pentru bine, ură pentru că-i iubesc...
⁶ Pe vrăjmașul meu Tu pune-l rob la cei ce-l asupresc! ...
Fă să-i stea mereu de-a dreapta un pârâș ne-nduplecat.
⁷ Când va sta la judecată, el să fie vinovat.
Rugăciunea lui urâtă fie-i ca păcatul lui.
⁸ Fie-i zilele puține, să-i ia altul locul său.
⁹ Să-i rămână-orfani copiii, iar nevasta fără soț.
¹⁰ Fiii lui să pribegească cerșetori prin lume toți,
caute-și pâinea lor departe, duși din spartul lor cămin.
¹¹ Stăpânească-l creditorii, jefuiască-l cel străin...
¹² Nimenea să nu-l iubească, nu-i mai placă nimănui
și-n veci nimenea să n-aibă milă de orfanii lui.
¹³ Toți urmașii lui să fie nimiciți... și-urmașii lor,
numele să li se șteargă din tot neamul următor.
¹⁴ A părinților lui vină neiertată-n veci să stea
și neșters să stea păcatul cel făcut de mama sa.
¹⁵ Domnu-n veac să-i aibă-n față ca să-i nimicească-n veac
¹⁶ pentru c-a uitat să aibă milă față de sărac,
pentru c-a gonit pe omul cel fără noroc, lipsit,
pân-atâta să ucidă om cu sufletul zdrobit.
¹⁷ Îi plăcea numai blestemul, - cadă-n capul lui mișel!
N-a vrut binecuvântarea, - depărteze-se de el!
¹⁸ Să se-mbrace cu blestemul cum se-mbracă c-o manta,
el să-i umplă ca o apă pe deplin ființa sa!
¹⁹ Să-l înfășure blestemul cum l-nfășură-un veșmânt,
ca un brâu încins pe dânsul, fie-i pururi pe pământ.

²⁰ Asta fie de la Domnul plata la vrăjmașii mei
și la câți vorbesc cu ură despre mine printre ei.
²¹ Însă pentru mine Doamne, Tu cu milă să lucrezi,
pentru Numele Tău Mare, să mă scapi, să mă veghezi...
Tu ești plin de bunătate, izbăvește-mă din greu.
²² Sunt nenorocit și numai rană-i tot lăuntrul meu.
²² Pier ca umbra care trece, ca lăcusta-s izgonit,
²⁴ mi-au slăbit genunchii-n posturi, trupul meu e-ntreg sleit...
²⁵ Am ajuns de-ocara celor care groapa mea o sap’
chiar și ei, privind la mine clatină și dau din cap! ...

²⁶ Doamne-ajută-mă, Tu Doamne, scapă-mă în mila Ta,
²⁷ fă-i să știe c-a Ta Mână Doamne, Tu-ai lucrat așa.
²⁸ Și măcar că ei blestemă, Tu să binecuvântezi,
și-atunci chiar când vin în contra-mi, vor cădea, căci Tu veghezi.

²⁹ Fă-mi vrăjmașii să se-mbrace cu ocara ce mi-o vrea,
cu rușinea să-i acoperi, cum i-acopere-o manta.

³⁰ Eu cu gura mea pe Domnul tot mai mult Îl voi vesti
și în mijlocul mulțimii pururea-L voi preamări,
³¹ căci El totdeauna-n dreapta celui nevoiaș va sta
ca să-l scape de oricine l-ar lovi și apăsa.