Psalmul 104

Binecuvântează, suflete, pe Dumnezeul mare,
Numai El te scapă din orice încercare.
Domnul e-mbrăcat cu strălucire și măreție,
Scaunul Lui de domnie este din veșnicie.

Cât de mare este-n ceruri slava Ta!
Te învelești cu lumina ca și cu o manta.
Cerurile Tu le-ntinzi ca și pe un cort,
Stă pământul agățat fără de suport.

Cu apele îți întocmești vârf de-acoperiș,
Ieși cu carul din desiș într-un luminiș,
Pe aripi de vânt purtat umbli-n univers.
Minunat Tu l-ai creat și-atâta de divers.

Tu din vânturi soli cerești îți faci,
Cu-ndurare multă veșnic te îmbraci,
Te scoli dimineața până-n zori,
Din flăcări de foc Îți faci slujitori.

Tu ai așezat pământul pe-o tare temelie,
Pe Cuvântul vieții, apa limpede și vie,
L-ai acoperit la început cu Adâncul
Cum acoperi cu o haină pruncul.

Când apele stăteau pe crestele de munți
Amenințate de-ale Tale vânturi iuți,
Au luat-o năvalnic la fugă în jos
Și le-ai pus drept strajă malul nisipos.

Le-ai poruncit atunci malurile să nu treacă,
Pe ele omul să se plimbe liniștit în barcă,
Să nu acopere pământul pentru veșnicie,
Omul să trăiască pe uscat plin de bucurie.

Faci să țâșnească izvoare din văi adânci
Care udă pământul pe-ntinsele lunci;
În ele tu adapi toate viețuitoarele,
Prin ele aduc rod bogat ogoarele.

În ele își potolesc setea măgarii sălbatici,
Din ele beau la fel și șoimii singuratici.
Păsările cerului își fac cuib pe marginile lor
Și ciripesc un cântec voios și-alinător.

Din locașul Tău înalt, Tu uzi munții.
Tot ce faci Tu pun în vers poeții.
Tu saturi tot pământul cu rodire
Și omului îi dai prin har mântuire.

Iarba crește verde pe întinsele pășuni.
Oamenii harnici cresc vite din străbuni.
Faci să ne crească verdețuri prin grădini,
Cu-a Ta binecuvântare foamea omului alini.

Ne binecuvântezi brazdele în urmă la plug,
Ca să avem pâine și untdelemn din belșug.
Tu ai sădit copacii și faci să crească pădurea,
Ajută-ne pe noi să ne-nțelegem menirea.

Cocostârcul își are locuința-n chiparoși,
Puii lui n-au pentru ce să fie fricoși.
Țapii sălbatici zburdă peste munții înalți,
Iepurii de stânci și tufiș sunt salvați.

Soarele știe mereu când trebuie s-apună,
Și-n urmă lucește pe cer blânda lună.
Tu aduci întunericul ca să fie noapte,
S-avem și odihnă din alergările toate.

Fiarele câmpului atunci se pun în mișcare
Și puii de leu atunci primesc de mâncare.
Ei cer hrana de la bunul Dumnezeu,
Nu strâng în cămară, nu muncesc din greu.

Când răsare soarele, fug repede înapoi
Și n-o să-i mai vezi în tarlaua de trifoi,
Se culcă degrabă-n a lor vizuină,
Nu merg după pradă prea mult pe lumină.

Omul își face lucrarea ziua sub soare,
Își câștigă pâinea cu muncă și sudoare.
Dumnezeu a rânduit așa cu-nțelepciune,
Toată creația-i o mare minune.

Marea e plină de viețuitoare mari și mici.
Pe pământ, lucrează de zor atâtea furnici.
Pe mare, corăbii cu valuri se luptă.
Leviatanul dansează-n apa cea multă.

Viețuitoarele așteaptă hrană de la Dumnezeu,
El le dă hrană la vreme după planul Său.
Din mâna Ta se satură tot ce are suflare,
Tu le ții în viață prin a Ta-ndurare.

Când Dumnezeu își ascunde fața,
Nicio suflare nu mai are siguranța.
Toate se-ntorc cu duiumu-n țărână
Când Domnul își trage a Sa mână.

În veci de veci, să țină slava Domnului,
Să se bucure Domnul de lucrările Lui!
Când privește Domnul aspru spre pământ,
Se cutremură de furtună și de vânt.

Voi cânta lui Dumnezeu cât voi trăi,
Voi lăuda Numele Lui cât voi fi.
Binecuvântează, suflete, pe Domnul Sfânt,
El e Stânca Mântuirii prin Cuvânt.
Amin. (Joi, 5 august 2021)