Cina cea de taină

Între ziduri, în cetate, în odaia cea de sus
Ucenicii luau masa, cu al lor iubit Isus.
Pregătirile începură încă dis de dimineață
Când Iisus îi trimisese la un om, acolo în piață

Ca în casa lui cea mare, în camera pregătită
Paștele să-l pregătească pentru ora potrivită.
Iată că veniră toți chiar atunci în prag de seară
Și în jurul unei mese ucenicii se adunară.

Nu era o zi normală era mare sărbătoare,
Pesach-ul le amintea de marea eliberare,
Când evreii au fost salvați din robia egipteană,
De un faraon păgân și domnia lui tirană.

Domnul încet s-a ridicat și-a chemat pe fiecare
A pus apă în lighean ca să-i spele pe picioare.
Le arăta cu umilință cum să-i facă să iubească,
Ca în dragoste deplină între ei să se slujească.

Căci în marea Împărăție vor intra cei ce iubesc,
Cei umili, plini de credință ce pe alții îi slujesc.
Domnul le-a lăsat o pildă, cum să fii umil în toate
Ca să știe fiecare, în lume cum să se poarte.

Domnul le reamintea despre tot ce o să vină
Și că unul dintre ei o să plece de la cină.
O să-L vândă pe arginți, cum se vinde un rob evreu
Însă toți Îl întrebară: “Oare Doamne nu-s chiar eu?”

“Cel care mă vinde este: cel ce întinde acum cu mine
Mâna în blid ca să îi dau chiar acum un colț de pâine.”
Însă Iuda întrebă: “Rabi eu sunt vânzătorul?”
“Da, chiar tu! Tu ești Iudo trădătorul!”

Iuda, a luat colțul de pâine și încet s-a ridicat
De la masa din odaie și afară a plecat.
Nimeni nu înțelese unde Iuda s-o fi dus
Însă el ieșise afară ca să-L vândă pe Isus.

Domnul a luat o pâine și a binecuvântat-o
A frânt-o în bucățele, ucenicilor le-a dat-o
“Mâncați acesta-i trupul Meu ce se va frânge
Pentru voi, când M-or răstigni pe cruce.

A luat și un pahar și l-a binecuvântat
Și să bea din rodul viței, ucenicilor le-a dat.
“Beți din el, că-i al Meu sânge ce se varsă
Pentru mulți spre iertarea păcatelor.”

Era noapte, întuneric, spre grădină când plecară
Erau bucuroși și veseli căci imnuri Halel cântară,
Dumnezeului cel Sfânt, Domn al Veșniciilor
Căci prin bunătatea Sa, El veghea asupra lor.

Numai Isus, Domnul Vieții era trist, căci El știa
Lupta care începuse și pe care o va da.
Se duse mai deoparte și începu a se ruga,
De pe fruntea Lui cea sfântă începu a picura

Prelingându-Se pe față picuri mici de sânge sfânt,
Ca bobițele de rouă lunecau peste pământ.
“Din paharul acesta amar, Doamne, dacă s-ar putea
Nu vreau Tată să îl beau, dar facă-se voia Ta”

Se-auzeau voci de departe ce veneau înspre grădină,
Torțe aprinse luminau calea cu a lor lumină.
Era Iuda vânzătorul ce-L vânduse pe arginți
Pe Isus Hristos, Mesia, Cel mai Sfânt dintre cei sfinți.

Și c-o simplă sărutare își vându Mântuitorul
Care ar fi putut salva de la moarte tot poporul.
L-au trimis la judecată de la Ponțiu la Pilat
Neștiind că judecau Cel mai mare Împărat.

Domnul a murit pe cruce de mulțime acuzat,
De acei care din pâine și din pește au mâncat.
Moartea nu a reușit în mormânt ca să Îl țină
Că în El nu s-a găsit nici măcar un pic de vină.

Unde ți-este boldul moarte? Unde e puterea ta?
Domnul a călcat pe ea chiar în locuința sa.
Domnul Sfânt are putere, Domnul este minunat!
Să ne bucurăm cu toții căci Hristos a înviat!

Amin!
6.04. 2026