Psalmul 089

Partea I

¹ Voi cânta întotdeauna îndurarea Domnului
și din neam în neam voi spune eu credincioșia Lui.
² Căci zic: " Îndurarea are temelii ce-n veci vor sta,
tare, Doamne, ca și cerul e credincioșia Ta."
³ Am făcut cu-al Meu rob David legământ neclătinat -
zice Domnul - și-acum iată ce lui David i-am jurat:
⁴ Îți voi întări sămânța pe vecie-n fața Mea
și-al tău tron pe veșnicie îl voi face ca să stea.

Partea a II-a

⁵ Cerul laudă-a Tale mari minuni cu slavă mare
și a Ta credincioșie sfinții-o spun în adunare.
⁶ Căci în ceruri cine poate să-Ți mai fie-asemeni, cine?
Dintre-ai Domnului fii, care poate a mai fi așa ca Tine?
⁷ Dumnezeu înfricoșat e în al sfinților sfat mare,
de temut la toți aceia ce-mprejurul Lui au stare.

⁸ Doamne al Puterii, cine este-așa puternic, cine?
Marea Ta credincioșie Te înconjură pe Tine.
⁹ Tu-mblânzești mânia mării cu puteri nemăsurate,
când se nalță-ale ei valuri, Tu le potolești pe toate.
¹⁰ Tu ai nimicit Egiptul ca pe-un hoit într-o câmpie,
risipindu-Ți toți vrăjmașii, cu a brațului tărie.

¹¹ Cerurile-s ale Tale... și pământul cât se-ntinde,
Tu întemeiat-ai lumea și cu tot ce-n ea cuprinde...
¹² Tu făcut-ai Miazănoaptea și-ai dat Miazăziua-n lume,
Tu Taborul și Hermonul faci să cânte de-al Tău Nume.
¹³ Brațul Tău e-n veci puternic peste-a Ta lucrare toată,
a Ta Mână este tare, dreapta Ta-i în veci 'nălțată.

¹⁴ Judecata și Dreptatea sunt la Tronu-Ți temelie,
Bunătatea și-Adevărul sunt 'naintea Ta-n vecie.
¹⁵ Fericit poporul care glasul trâmbiței ascultă
și-n lumina Feței Tale umblă cu credință multă.
¹⁶ El se bucură, o Doamne, de-al Tău Nume Sfânt întruna
și cu marea Ta dreptate se fălește-ntotdeauna.

¹⁷ Căci doar Tu ești a lui fală și-a puterii lui credință,
Tu ridici puterea noastră în a Ta bunăvoință.
¹⁸ Domnul este scutul nostru, Dumnezeul nostru Tare.
Sfântul lui Israel este Împăratul nostru Mare.
¹⁹ La al Său ales vorbit-a în vedenie târzie,
dat-a ajutorul unui tânăr plin de vitejie.

²⁰ Am găsit pe-al Meu rob David și l-am uns spre stăpânire.
²¹ Mâna Mea-i va fi de sprijin, brațul Meu i-a fi-ntărire.
²² Cel rău n-o să-l mai apese, cel vrăjmaș nu-l va mai prinde,
²³ voi lovi pe-ai lui potrivnici, voi zdrobi pe cel ce-l vinde.
²⁴ Îi voi da și bunătatea-Mi și a mea credincioșie
și prin Numele Meu Mare voi 'nălța a lui tărie.

²⁵ Voi da-n mâinile lui marea, râurile, cu iubire...
²⁶ El va zice: Tu mi-ești Tatăl, Dumnezeu și Mântuire!
²⁷ Iar Eu îl voi face-ntâiul împărat pe lumea toată
²⁸ și păstra-i-voi legământul și iubirea neschimbată.
²⁹ Veșnică-i va fi sămânța... și-i voi face eu să-i fie
cât a cerurilor zile trainic scaunul de domnie.

³⁰ Dacă fiii lui lăsa-vor calea Mea și n-o vor ține,
³¹ dacă-Mi vor călca Cuvântul nemaiascultând de Mine,
³² atunci le voi da pedeapsă, pentru vina lor, nuiele,
lovituri au să primească pentru-a lor păcate grele.
³³ Însă nu le voi retrage bunătatea Mea cea bună,
căci a Mea credincioșie n-o voi face de minciună.

³⁴ Și nu-Mi voi călca vreodată ale Mele legăminte,
neschimbat pe veci rămâne ce-am grăit mai înainte.
³⁵ Am jurat atunci odată pe Sfințenia Mea Mare...
Să mint oare Eu lui David? - Să-l înșele Domnul oare?
³⁶ Dărui-i-va-n veci sămânță... Și-a lui scaun de domnie
înaintea Mea de-a pururi, cum e soarele-o să fie.

³⁷ Și va dăinui-n vecie precum dăinuiește luna
și ca martorul din ceruri, credincios întotdeauna...

Partea a III-a

³⁸ Și totuși, Tu l-ai lepădat
pe-al Tău uns cu mânie...
³⁹ Călcat-ai legământ făcut
cu-al Tău rob, pe vecie,

i-ai doborât și pângărit
cununa lui curată...
⁴⁰ Sfărmat-ai zidurile lui,
ruină-i țara toată...

⁴¹ Toți trecătorii-l jefuiesc
și-l calcă în picioare,
ajuns-a la ai săi vecini
batjocuri și ocară.

⁴² Ai înălțat pe-ai Tăi dușmani,
i-ai veselit vrăjmașii...
⁴³ Tocit-ai săbiile lui
și-n lupte nu-i ții pașii...

⁴⁴ Sfârșit-ai strălucirea sa
și tronu-i stă-n ruine,
⁴⁵ scurtat-ai tinerețea lui
și-l coperi de rușine...

Partea a IV-a

⁴⁶ Până când Te vei ascunde, Doamne, fără de-ncetare?
Până când va arde Doamne, ca un foc, mânia-Ți oare?
⁴⁷ Amintește-Ți cât de scurtă mi-e viața și-al meu nume
și la ce nimic făcut-ai pe toți oamenii din lume.
⁴⁸ Poate fi vreun om pe lume să nu vadă moartea-n față
și-ar putea din morți vreunul sufletul scăpa cu viață?

Partea a V-a

⁴⁹ Unde-i Doamne îndurarea care-ntâi ne-ai arătat,
ce-n iubirea Ta, lui David, Doamne ai jurat?

⁵⁰ Amintește-Ți Doamne-ocara care-o-ndură robii Tăi,
că purtăm în sân rușinea multor neamuri de-oameni răi...

⁵¹ Și-amintește-Ți câte hule Doamne-ai Tăi vrăjmași au spus,
contra unsului Tău David... ce ocară i-au adus...

Contra pașilor lui Doamne cum au ocărât din plin...

⁵² Binecuvântat să fie Domnu-n veci.