text Poezii crestine

Psalmul 078

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Dorz
¹ Auzi poporul meu, ascultă învățăturile ce-ți spun,
luați aminte toți la sfatul și la cuvântul meu cel bun.
² Eu gura mi-o deschid și-n pilde spun sfatul celor de demult...
³ Ce-am auzit, ce știm, și câte ni le spuneau părinții, mult,

⁴ nu vom ascunde niciodată de-ai noștri fii, ci vom vesti
a Domnului lucrări, la neamul de oameni care vor veni;
puterea Lui cea minunată, minunile ce le-au lucrat.
⁵ Căci dat-a mărturii în Iacov și lege-n Israel a dat

iar la părinții noștri spus-a să-nvețe-n ea pe-ai lor copii,
⁶ s-o facă cunoscută celor ce vor veni din fii în fii...
⁷ Ca toți câți vin în veac să-și pună încrederea în Dumnezeu,
a Lui lucrări să nu le uite, ci să păzească sfatul Său.

⁸ Să nu fie și ei asemeni precum au fost părinții lor,
un neam neascultător de Domnul și răzvrătit și cârtitor;
un neam ce n-are suflet tare ce neclintit să stea mereu
și-al cărui duh să fie sincer și credincios în Dumnezeu...

⁹ Ai lui Efraim fii, cu arcuri trăgând, din lupte au fugit,
¹⁰ fiindcă legământul păcii cu Dumnezeu nu și-au păzit
și n-au voit să umble-ntocmai cum legea Lui le poruncea...
¹¹ Au dat uitării-a Lui lucrare, minunile ce El făcea...

¹² În a părinților lor față minuni făcut-a Domnu-n van
și-n a Egiptului țară și în câmpiile Țoan.
¹³ A despărțit în două marea și le-a deschis un drum prin ea,
ca niște ziduri 'nalte apa a ridicat-o El să stea...

¹⁴ Călăuzitu-i-a pe cale El ziua într-un stâlp de nor,
iar noaptea le-nsemna cărarea prin stâlp de foc strălucitor.
¹⁵ Din stâncă, în pustie, apă El din belșug le-a dat să bea,
ca niște valuri, ape multe să-i răcorească, revărsa...

¹⁶ El a făcut să izvorască din piatră, apă unde nu-i,
¹⁷ dar ei n-au încetat păcatul și răzvrătirea contra Lui.
¹⁸ În inimile lor stricate, pe Dumnezeu Îl ispiteau,
cerând mâncare după pofta cea rea ce-n inimă-o aveau...

¹⁹ Ei contra Domnului grăit-au zicându-și: Oare va putea
să pună Dumnezeu o masă aicea în pustia grea?
²⁰ El iată, doar lovit-a stânca și apa s-a vărsat pârău,
dar va putea da oare pâine și carne la poporul Său?

²¹ Le-a auzit cârtirea Domnul - și cu minune mare El
ca focul S-a aprins în contra lui Iacov și lui Israel,
²² fiindcă nu crezură-n Domnul și-n ajutoru-I minunat,
²² El norilor le-a dat poruncă și cerurile-a descuiat.

²⁴ Și a plouat pe ei cu mană, grâu sfânt din cer le-a dăruit.
¹⁵ Mâncat-au pâinea lor aleasă, pe săturate s-au hrănit.
²⁶ Apoi le-a pus să sufle vântul din Răsărit și Miazăzi,
²⁷ plouat-ai peste ei cu păsări și carne pentru-a se hrăni.

²⁸ Căzut-au păsări ca nisipul în jurul și-mprejurul lor.
²⁹ Ei au mâncat pe săturate... Li se-mplinise și-acest dor...
³⁰ Dar pofta nici nu și-o-mpliniră
³¹ când Dumnezeu S-a ridicat,
lovind pe-ai lui viteji cu moarte... pe tineretul lui stricat.

³² Cu toate-acestea nu-ncetară cu răul care l-au făcut,
de-a Domnului minuni nespuse s-au îndoit și n-au crezut.
³³ De-aceea ca pe o suflare El zilele le-a nimicit
și vieții lor El pus-a capăt printr-un așa grozav sfârșit.

³⁴ Dar când erau loviți de moarte, spre Dumnezeu ei se-ntorceau,
³⁵ Că El li-e Stânca și scăparea, atunci aminte și-aduceau...
³⁶ Dar vai, Îl înșelau cu gura și Îl mințeau cu-al lor cuvânt
³⁷ căci n-aveau inima cu Domnul, se lepădau de legământ.

³⁸ Dar Domnu-n mila Lui cea multă, e iertător și îndurat,
nu nimicește ci-Și oprește mânia Lui, îndelungat.
³⁹ Că Își aduce-aminte Domnul că ei doar carne slabă sunt
și-s ca un abur care trece și nu mai vine - spre mormânt.

⁴⁰ De câte ori se răzvrătiră ei împotriva-I, prin pustiu,
de câte ori Îl mâniară pe Dumnezeul Veșnic Viu.
⁴¹ Neîncetat Îl ispitiră pe Dumnezeu în orice fel,
nici nu-ncetau să-L întărâte pe Cel Sfânt al lui Israel.

⁴² Nu-și aminteau de-a Lui putere, de brațul Său cel uriaș
și nu-și mai aduceau aminte cum îi scăpase de vrăjmași.
⁴³ Nici de minunile făcute în Egipt și în Țoan,
⁴⁴ cum le făcuse apa-n sânge de se trudeau să bea în van.

⁴⁵ Cum le-a trimis El muște rele... cu broaște cum i-a nimicit,
⁴⁶ cum le-a ros holdele omida, lăcusta cum i-a păgubit.
⁴⁷ Cum prăpăditu-le-a smochinii și viile cu piatra grea,
⁴⁸ cum peste vite și pe turme El foc și grindină lăsa...

⁴⁹ Cum El le-a revărsat mânie, necaz și-urgii pe-ntregul loc,
cum le-a trimis potop de îngeri aducători de nenoroc...
⁵⁰ Cum slobod Și-a dat frâu mâniei și sufletul nu le-a scăpat,
cum pradă morții le-a dat viața, cum pradă molimei i-a dat.

⁵¹ Cum în Egipt pe toți întâii născuți cu moartea i-a lovit,
cum a puterii pârgă-n corturi lui Ham deodată-a nimicit.
⁵² Cum i-a pornit pe-ai Săi cu turma, cum prin pustie i-a-ndrumat,
⁵³ cum fără griji i-a dus... Cum marea pe-ai lor vrăjmași i-a înecat.

⁵⁴ Cum i-a adus cu-a Lui tărie înspre hotarul Lui sfințit,
spre muntele pe care dreapta lui Dumnezeu l-a dobândit.
⁵⁵ Cum Domnul a gonit popoare din fața lor... și țara, El,
le-a împărțit-o moștenire copiilor lui Israel...

⁵⁶ Dar ei au ispitit pe Domnul și-n contra Lui s-au răsculat,
neascultând a Lui poruncă și legea Lui ce El le-a dat.
⁵⁷ S-au depărtat de El, netrebnici ca neamul lor necredincios,
⁵⁸ L-au supărat prin necredință... prin idoli L-au făcut gelos.

⁵⁹ Le-a auzit pe toate Domnul... și-a urgisit pe Israel.
⁶⁰ Lăsat-a cortul Lui din Silo și n-a mai locuit în el,
⁶¹ și-a dat robiei pradă slava și cinstea-I la vrăjmași Și-a dat.
⁶² Poporul Și l-a dat la moarte, pe moștenirea-I mâniat.

⁶³ I-a ars pe tinerii lui focul, fecioarele s-au stins de-ocări,
nemaifiind sărbătorite cu-a nunții vesele cântări...
⁶⁴ Preoții lui uciși căzură... iar văduvele n-au bocit.
⁶⁵ Atuncea Domnul Cel Puternic, ca un viteaz din somn trezit,

⁶⁶ a nimicit pe-ai Săi potrivnici care-au fugit înspăimântați,
acoperiți pe veci de-ocară, pe totdeauna rușinați.
⁶⁷ Dar lepădat-a pe-ai lui Iosif, pe-ai lui Efraim i-a părăsit
⁶⁸ și Și-a ales pe ai lui Iuda... Sionul, muntele iubit.

⁶⁹ Acolo Și-a zidit lăcașul cât cerul 'nalt și minunat,
statornic ca pământul care pe veci El l-a întemeiat...
⁷⁰ El Și-a ales pe-al Său rob David, de lângă turmă l-a ales
⁷¹ și la poporul Său să-l pască, la Israel El l-a trimes...

⁷² Iar David a iubit poporul, l-a cârmuit cu gând curat,
cu pricepute mâini și suflet neprihănit l-a îndrumat.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri ...
Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri...Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri,Deschis-A Poarta Vie către Rai!Ne-a alungat păcatele-n Eteruri,Și-a şters din Viaţă cruntul „of şi vai”,Lăsând în loc... Citeste mai mult >>
Cugetare în versuri
Cugetare în versuriTrăim prin clipe trecătoare,Crezând că lumea ne e aproape,Dar sufletul cunoaște oareCâte priviri sunt doar plecate?Când ochii inimii se-aprindȘi lumina cade lin peste tine,Înțelegi... Citeste mai mult >>
Eu nu mă las de Tine
Eu nu mă las de rugăciune,Eu nu mă las, eu nu mă las de ea,Doar Ție Doamne Îți pot spuneNecazul și durerea mea.Atunci când sunt doar eu cu Tine,Atunci îmi plânge și îmi cântă inima,Când stau în Fața T... Citeste mai mult >>
Nu dispera!
`Nu dispera! `Nu dispera când greul te apasă.Și nu cârti cânt cel rău nu te lasă.Te curățește Domnul.Să stai cu El la masă.Nu dispera pe cale, când ți-e greu.Isus este acol mereu, e ajutorul tău.Tu nu... Citeste mai mult >>
Te laud Doamne!
Vrednic ești Părinte SfântVrednic de-a fi lăudat!Cântă marea și pământul,Ceru-Ți cântă ne-ncetat!Vin și eu, un fir de praf,Ce-i salvat prin harul TăuSă Te laud să Îți cântVeșnic Domn și DumnezeuȘi pri... Citeste mai mult >>
Să nu te-ngrijorezi...
Să nu te-ngrijorezi creștine!Nu te gândi la ce va fiOricum nu stă-n puterea taSă schimbi ceva... Oare nu știi?Trăiește ziua ce ți-e datăCu bucuria cea mai sfântăCăci Dumnezeu ți-a pregătit-oȘi-n Haru-... Citeste mai mult >>
Şi de-ar fi să trec...
Și de-ar fi să trec prin apăȘtiu că Tu mă vei vegheaNici un val nu mă va bateCăci voi fi în palma Ta!Temerile niciodatăSufletul nu îmi vor frângeCăci în vremuri de-ncercareHarul Tău îmi va ajungeȘi de... Citeste mai mult >>
Privesc la cer...
Privesc la cer și mă cutremur...Ce mare ești Părinte Sfânt!Ești nesfârşit în bunătate,Ești tot și-n toate pe pământ!Iubirea Ta mă înconjoarăDin zori de zi în asfintitȘi noaptea vii în visul meuSă-mi s... Citeste mai mult >>
Întrebări
Doamne de ce dorul doare și adesea teama-i multă?De ce omu-i răzvrătit și de Tine nu ascultă?De ce Doamne vin furtuni ce amarnic ne lovescȘi de ce în strâmtorare grijile se înmulțesc?Spune-mi Doamne d... Citeste mai mult >>
Slăvit să fii!
Dacă Braţul Tău puternicN-ar veghea pe calea meaDoamne, cât aș fi de singurViața cât ar fi de grea...Dacă nu mi-ai fi alăturiCând vin valuri peste mineM-ar ține captiv în noapteMări de lacrimi și susp... Citeste mai mult >>