Psalmul 040

¹ Mi-am fost pus nădejdea-n Domnul
și El S-a plecat spre mine.
² M-a scăpat din groapa morții
și din fundu-adânc de tină,
cu picioarele pe stâncă m-a-ntărit dintre ruine
³ și mi-a pus în glas cântarea nouă din a Lui lumină.

Mulți văzând aceasta Doamne,
s-au temut crezând în Tine.
⁴ Fericit e cel ce-n Domnul
toată-ncrederea și-o pune,
ce de mincinoși și trufași cât mai depărtat se ține,
către ei să nu se-ndrepte și cu ei să nu se-adune.

⁵ Cât de multe-s pentru mine
Doamne, planurile Tale,
nimeni și nimic nu poate
a se-asemăna cu Tine...
Aș dori s-o spun aceasta trâmbițîndu-le pe cale,
însă numărul lor este mult prea mare pentru mine.

⁶ Tu nu ceri și nici vrei jertfe,
nu vrei daruri de mâncare
ci-mi străpungi a mea ureche
- semnul Tău spre mărturie -
⁷ Atunci zis-am: " Iată Doamne, Dumnezeul meu Cel Tare,
vin... că-n sulul Cărții Tale despre Mine astfel scrie...

⁸ Voia Ta doresc a face
căci mie-n suflet Sfânta-Ți lege."
⁹ Vreau să spun de-a Ta-ndurare
la mulțimile-adunate,
Tu știi lucru-acesta Doamne, limba mea să le dezlege,
¹⁰ că nu țin ascunsă-n mine, ci spun marea-Ți bunătate.

Spun la toți de mântuirea
și-Adevărul Tău Stăpâne,
nu-Ți ascund nici bunătatea,
nici a Ta credincioșie...
¹¹ Tu nu-mi vei opri vreodată mila Ta ce-n veci rămâne
ci-a Ta mare bunătate pază pururi o să-mi fie.

¹² Rele multe mă-mpresoară
și pedepse mari m-apasă,
nu mai poate să le-ndure
Doamne, inima mea slabă...
Mi-s mai multe decât perii capului și nu mă lasă,
¹³ Vino, scapă-mă Tu Doamne, vin-ajută-mă degrabă.

¹⁴ Rușinați să fugă cei ce
vor să-mi ia a mea viață,
înapoi să dea vrăjmașul,
să roșească de rușine.
¹⁵ Să-nlemnească de ocară cei ce-acuma-mi râd în față,
¹⁶ să se bucure aceia care Te iubesc pe Tine.

Cei ce caută mântuirea
ne-ncetat de-acum să spună:
"Lăudat să fie Domnul,
Stânca mea de mântuire!"
¹⁷ Sunt sărac... dar Domnu-mi este mult mai mult ca mama bună...
Tu-mi ești Doamne ajutorul, vino fără zăbovire.