Psalmul 018

¹ Doamne, Te iubesc din suflet, Doamne, Sfânt, Tăria mea!
² Tu-mi ești Stânca, cetățuia și scăparea-n vremea grea.
Tu-mi ești Doamne Stânca Tare, Stânca-n care mă ascund,
Scutul meu și-ntăritura unde cei răi nu pătrund.

³ Eu "Slăvit să fie Domnul!" strig când sunt primejduit
și de-ai mei vrăjmași puternici într-o clipă-s izbăvit.
⁴ Mă-ncinsese-a morții lanțuri și pieirea mă-ngrozea,
⁵ a mormântului și-a morții legătură mă ținea.

⁶ Dar în marea-mi strâmtorare L-am chemat pe El degrab',
El mi-a ascultat din ceruri glasul strigătului slab.
⁷ Și-atunci zguduind pământul, cu mânie l-a mișcat,
⁸ foc a-mprăștiat din gura-I, jar aprins a revărsat...

⁹ S-a plecat 'nainte-I Cerul și S-a coborât pe nor.
¹⁰ Pe aripi de vânt plutit-a și pe heruvim în zbor.
¹¹ Haină-avea din întuneric, cort din ape și din nori,
¹² Din răsfrângerea luminii, nori de foc ieșeau și sori.

¹³ Domnul a tunat din ceruri glas cu grindini și cu foc
¹⁴ risipind săgeți de trăsnet pe vrăjmași i-a-nvins pe loc.
¹⁵ Atunci s-a văzut Adâncul și-ale lumii temelii,
la mustrarea Ta o Doamne, la a Tale vijelii.

¹⁶ El de Sus întins-a Mâna-I și de jos m-a ridicat,
dintre valuri mari de ape El m-a scos și m-a scăpat.
¹⁷ De potrivnicul meu tare, de vrăjmaș m-a izbăvit.
¹⁸ Năvălise peste mine, însă El m-a ocrotit.

¹⁹ El m-a scos la larg scăpându-mi viața, fiindcă mă iubea,
²⁰ după-a mea neprihănire Dumnezeu îmi răsplătea
²¹ Căci a Lui cărări păzit-am și-mpotrivă-I n-am greșit,
²² Legea Lui și-a Lui Cuvinte mi-au fost dragi și le-am păzit.

²³ Fără vină-am fost spre Domnul, m-am păzit de calea rea,
²⁴ iar El mi-a plătit aceasta după neprihana mea.
²⁵ Cu cel bun, Tu Bun ești Doamne
²⁶ și cu cel curat, curat,
însă după stricăciunea-i Te arați cu cel stricat.

²⁷ 'Nalți poporul ce se pleacă și smerești pe cei trufași,
²⁸ Tu-mi aprinzi a Ta lumină, la-ntuneric nu mă lași.
²⁹ Sfarm cu Tine oști 'narmate și sar zidul întărit.
³⁰ Tu în tot ce faci, o Doamne, ești în veac desăvârșit.

Încercat Îți e Cuvântul, scutul nostru de-orice fel...
³¹ Cine-i dumnezeu ca Domnul, cine-i stâncă-afar-de El?
³² Dumnezeul meu mă-ncinge cu puteri ca drept să merg,
³³ cu picioare iuți mă face pe 'nălțime să alerg.

³⁴ El mi-nvață mâna-n lupte și țin arcul tare-ntins,
³⁵ Tu-mi dai scutul mântuirii și mă faci de neînvins.
³⁶ Tu-mi lărgești a mea cărare ca să n-alunec nicicând,
³⁷ urmăresc și-ajung vrăjmașii, îi zdrobesc pe toți călcând...

³⁸ Îi zdrobesc să nu mai poată din noroi a se scula,
³⁹ Tu mi-ai dat putere-n lupte, și vrăjmașu-n mâna mea.
⁴⁰ Tu-mi faci pe vrăjmași să fugă de pot eu să-i nimicesc,
⁴¹ ei Te strigă, dar nu scapă...
⁴² Domnul lasă să-i zdrobesc.

⁴³ Tu mă scapi din ne-nțelegeri când poporu-i mâniat,
Tu mă pui fruntaș de neamuri, iar străinu-mi stă plecat.
⁴⁴ Toți m-ascultă și-mi cer sfaturi,
⁴⁵ vin din fața-mi tremurând...
⁴⁶ Să trăiască veșnic Domnul, Stânca mea de orișicând.

⁴⁹ De aceea printre neamuri Doamne-n veci Te-oi lăuda
Slava Numelui Tău Mare totdeauna voi cânta
⁵⁰ El dă izbăviri la Unsul și-mpăratul Său pe plac,
lui David și seminției alor lui de-acum și-n veac.