Psalmul 002

¹ Pentru ce se întărâtă neamurile necurmat
și de ce-n deșerte lucruri, sufletul li-e frământat?

² Domnii lumii se răscoală și-mpreună sfătuiesc
contra Domnului și contra Unsului Său Sfânt grăiesc:

³ "Să le rupem legătura, să scăpăm de lanțul lor... "
⁴ Cel ce locuiește-n ceruri
râde auzind ce vor.

⁵ Cel ce locuiește-n ceruri le vorbește răsunând,
îngrozindu-i cu mînia și urgia Lui zicând:

⁶ "Totuși, Eu L-am uns pe Domnul și-Mpăratul Meu Iubit,
pe Sion, pe-al Meu sfânt Munte - loc ales și prețuit."

⁷ Unsul zice: "Eu vesti-voi sfântă hotărârea Lui... "
Domnul zice: "Tu-Mi ești Fiul, iată astăzi Te Născui.

⁸ Cere-Mi și-Ți voi da în mână moștenire neamuri - mii
și pământul pân-la margini Tu sub Mâna Ta să-l ții.

⁹ Tu le vei zdrobi pe neamuri cu toiag de fier curând
și le vei sfărma ca vasul unui biet olar de rând."

¹⁰ Acum dar, prea mari ai lumii înțelept să vă purtați
și luați învățătură voi câți lumea judecați:

¹¹ Domnului slujiți cu frică și petreceți tremurând,
¹² Fiului I-aduceți cinste în puterea Lui crezând,

ca să nu I se aprindă dreapta Lui mânie-acum
și să nu pieriți pe-al vostru rău și îndărătnic drum.

Căci mânia Lui e gata să se-aprindă-n orice fel,
dar ferice-n veci de-aceia ce nădăjduiesc în El.