Proverbe capitolul 7 - Ispita desfrânării

¹ Fiul meu, păstrează-n suflet ale mele-adânci cuvinte
și-ale mele bune sfaturi ține-mi-le bine minte.

² Ține sfaturile mele... și trăi-vei fără ură,
ca a ochilor lumină ține-mi buna-nvățătură.

³ Leagă-le la mâini cu grijă și la degete le leagă,
pe a inimii tăbliță să le scrii pe viața-ntreagă.

⁴ Zi-i înțelepciunii: tu ești sora mea cea mai aleasă
și priceperea numește-o a ta prietenă de casă.

⁵ Ca să te ferească pururi de nevestele străine,
de străina ce vorbește ademenitor cu tine.

⁶... Stam odată la fereastră... la fereastra casei mele
și la câți treceau pe cale mă uitam printre zăbrele.

⁷ Și-am zărit printre cei tineri și neîncercați în viață,
pe un tânăr fără minte - un copil părea la față.

⁸ Trecea ulița spre colțul unde sta de-acelea una
și a apucat pe calea către casa ei întruna.

⁹ Și era-n amurg, și seara, și-n a nopții beznă groasă,
el se scufunda ca orbul în mocirla veninoasă.

¹⁰ Își vedea mergând nainte pe femeia vinovată
îmbrăcată ca o curvă și cu inima șireată.

¹¹ Rea de gură, fără-astâmpăr și cu inima șireată,
nu putea a ei picioare sta acasă niciodată.

¹² Când în uliți, când în piețe, așteptând stătea la pândă
și la orice colț de stradă gata oricui să se vândă.

¹³ Ea l-a-mbrățișat pe tânăr și l-a sărutat pe dată
și-ndrăzneață desfrânata i-a grăit nerușinată:

¹⁴ ”Cu o jertfă-am fost datoare și c-un dar de mulțumire
și-astăzi mi-am putut aduce juruinței împlinire.

¹⁵ Astfel ți-am ieșit nainte să te caut să vii cu mine
căci împodobit mi-e patul cu pânzet din țări străine.

¹⁶ Și stropit mi-e așternutul
cu olei și scorțișoară.

¹⁷ Hai să ne-mbătăm de patimi
până-n zori și până-n seară.

¹⁸ Să ne dezmierdăm în pofte,
desfrânarea să ne-ajungă.

¹⁹ Căci bărbatul meu de-acasă
a plecat pe-o vreme lungă.

²⁰ A luat cu el și punga, banii de negustorie...
hai, căci până-n lună nouă el acasă n-o să vie... ”

²¹ Tot vorbind așa, l-atrase
cu-a ei buze-amăgitoare.

²² El pe urma ei se duse,
ca un bou la tăietoare.

²³ Și ca cerbul care-aleargă într-o cursă a ajunge
și ca șoimul ce dă buzna în săgeata ce-l străpunge...

²⁴ Și-acum fiii mei, pe mine să m-ascultați întruna
și luați aminte sfatul gurii mele totdeauna:

²⁵ Inima nu ți se-abată spre-o asemenea femeie,
nu te rătăci spre calea casei unde o să steie.

²⁶ Căci ea a făcut să cadă jertfe multe fără număr
și mulți sunt aceia care ea i-a omorât în lume.

²⁷ Casa ei e drum ce duce înspre-a morții închisoare,
drumul care-n locuința morților o să pogoare...