Proverbe capitolul 17

¹ E mai bine-un miez de pâine chiar uscată, cu iubire,
decât casa numai cărnuri, dar cu ură și-nvrăjbire.

² Sluga înțeleaptă-ajunge domn pe fiul de rușine
și cu frații lui împarte moștenirea ce-i revine.

³ Oala lămurește-argintul, aurul prin foc se-ncearcă,
însă Domnul este Cel ce toate inimile cearcă.

⁴ Celui rău îi place vorba buzelor celor stricate
și cel mincinos ascultă vorba limbii blestemate.

⁵ Cine de sărac își rîde, pe-al lui Făcător hulește,
cui de rău îi pare bine Dumnezeu îl pedepsește.

⁶ Fiii fiilor în viață sunt bătrânilor cununa
și părinții buni sunt slava fiilor întotdeauna.

⁷ Vorbe-alese-n gura unui om nebun sunt înjosite
dar minciuni în gura celui bun - sunt mai nepotrivite.

⁸ Darurile par comoară cui le caută și primește,
ori în care parte umblă el cu ele izbândește.

⁹ Cine-acopere-o greșeală caută dragostea senină,
cine-o poruncește-ntruna pe prieteni îi dezbină.

¹⁰ Pentru omul cel cuminte mai mult face o mustrare
ca o sută de ciomege pe-a nebunului spinare.

¹¹ Cel rău vrea numai răscoale, numai tulburări dorește,
dar un sol fără de milă împotriva lui pornește.

¹² Mai bine să vezi ursoaica fără puii ei rămasă
decât pe-un nebun în vremea lui de criză furioasă.

¹³ Celui care-ntoarce răul pentru bine, cui i-l face
n-o să-i lase niciodată răul casa lui în pace.

¹⁴ Începutul unei certe e ca un potop de apă,
de aceea curmă cearta înainte ca să-nceapă.

¹⁵ Cel ce iartă vinovatul și-osândește-un fără vină
sunt o scârbă înaintea Domnului chiar când se-nchină.

¹⁶ În nebune mâini argintul la ce-ar fi să folosească,
ca să cumpere știința? - Dar nu-i minte s-o cunoască!

¹⁷ O, adevăratul prieten te iubește pân-la moarte
și-n necaz ți-ajunge frate cât ar fi el de departe.

¹⁸ Omul cel fără de minte își dă-averea chezășie
și chezaș grăbit se pune pentru altu-n datorie.

¹⁹ Omul ce iubește cearta vrea păcatul și-l iubește,
cine-și face poarta naltă de pieire se gătește.

²⁰ Cel cu inima vicleană nu găsește fericire,
cel cu limba blestemată cade-n grea nenorocire.

²¹ Cine-un fiu nebun va naște veșnic va avea-ntristare,
a nebunului părinte nici o bucurie n-are.

²² O inimă bucuroasă este-un leac din cele bune,
dar un duh mâhnit usucă oasele cu-amărăciune.

²³ Omul rău primește daruri pe ascuns, apoi așteaptă
ca să strice calea bună și să strâmbe calea dreaptă.

²⁴ Omului celui cuminte îi stă-nțelepciunea-n față
ochii prostului o caută cât e lumea, și n-o-nvață.

²⁵ Fiul cel nebun aduce tatălui necaz și jale
și amărăciune-aduce totdeauna mamei sale.

²⁶ Pe cel drept să nu pui gloabă, că nu-i bine, niciodată,
nici pe credincios nu-l bate pentru viața lui curată!

²⁷ Omul cu știință bună frâu își pune la cuvinte
și cel potolit cu duhul este-un om cu bună minte.

²⁸ Chiar și prostul poate trece de-nțelept, de-ar ști măsura,
și chiar priceput să pară, - de-ar putea să-și țină gura.