Proverbe capitolul 12

¹ Cel ce va iubi mustrarea va iubi știința vie,
cine va urî certarea este-un prost și stă-n prostie.

² Celui bun întotdeauna Domnu-i dă bunăvoința
dar la cel cu răutate osândită-i e ființa.

³ Omul rău nu se-ntărește până-n veac prin răutate
dar cei fără vină-avea-vor rădăcini neclătinate.

⁴ Pentru soț ca o cunună e femeia cea cinstită,
dar cea care-i face-ocară, putrezime urgisită.

⁵ Ale celor fără vină drepte-s gândurile bune
însă sfaturile celor răi sunt toate-nșelăciune.

⁶ Ale celor răi cuvinte toate-s curse-ucigătoare,
gura celor fără vină însă e izbăvitoare.

⁷ Cei răi sunt pe neașteptate răsturnați să nu mai fie,
casa celor buni stă însă în picioare pe vecie.

⁸ Omu-i prețuit în viață după-a minții lui măsură,
cel cu inima stricată e disprețuit cu ură.

⁹ E mai bine s-ai o slugă, chiar fiind în joasă stare
decât plin de fudulie și să n-ai nici de mâncare.

¹⁰ Cel neprihănit se-ndură și de vita cea umilă
însă inima la cel rău este rea și fără milă.

¹¹ Cine își muncește-ogorul are pâine pe-ani 'nainte
cine umblă după fleacuri este-un om ce n-are minte.

¹² Omul rău dorește prada celor cu nelegiuire
însă rădăcina celor buni e-n veșnică rodire.

¹³ În păcătuirea gurii este cursa morții-ntinsă
dar cel fără vină scapă din necaz și ceartă-ntinsă.

¹⁴ Prin a gurii rod te saturi când e-un rod de bunătate
și oricare-și ia răsplata după faptele lucrate.

¹⁵ Calea celui fără minte lui și-o pare fără vină
dar cel înțelept ascultă sfatul bun și ia lumină.

¹⁶ Pe nebun îl vede-ndată, la mânie, orișicine,
dar cel înțelept ascunde ce-i ocară și rușine.

¹⁷ Cine spune adevărul face-o mărturie dreaptă,
însă mincinosul martor vrea să-nșele orice faptă.

¹⁸ Cine-n chip flecar vorbește, ca o sabie străpunge,
însă limba înțeleaptă ca o vindecare unge.

¹⁹ Cel ce spune adevărul întărit e pe vecie,
limba mincinoasă însă doar o clipă o să ție.

²⁰ În toți cei cu răul cuget înșelătoria zace,
bucuria-i partea celor care sfătuiesc la pace.

²¹ Celor fără de prihană nu se-ntâmplă lucruri rele
dar cei răi cad în primejdii și sunt năpădiți de ele.

²² Domnu-n veci urăște gura care umblă cu minciuna
dar plăcuți Îi sunt câți umblă cu-adevărul totdeauna.

²³ Omul înțelept știința și-o ascunde-nțelepțește
însă inima nebună nebunia și-o vestește.

²⁴ Mâna oamenilor harnici stăpâni-va bogăție,
mâna leneșă plăti-va bir mereu la sărăcie.

²⁵ Inima neliniștită pe-orice om îl prăbușește,
dar o vorbă bună-adesea cât de mult înveselește!

²⁶ Cel neprihănit arată prietenului calea bună
dar pe cei răi calea-i duce în pierzare și-n minciună.

²⁷ Leneșul nu-și frige singur nici vânatul său acasă,
dar la omul harnic munca e-o comoară prețioasă.

²⁸ Viață este totdeauna pe cărarea cea curată
și pe drumul neprihanei nu e moarte niciodată.